Ministrul Transporturilor a adus, astăzi, severinenilor, o veste bună! Portul Drobeta va trece în cel mai scurt timp în administrarea municipalității. Decizia de a se da o hotărâre de Guvern în acest sens va fi adoptată în scurt timp, promite Răzvan Cuc.

Portul Drobeta zace în administrarea unei firme din Giurgiu care nu numai că și-a bătut joc de el, dar nici nici nu a dezvoltat proiecte care să îl pună în valoare. În tot acest timp, un municipiu cu potențial turistic precum Severinul a trăit în permanență cu rușinea de nu avea ce arăta turiștilor care se aventurau să coboare în acest port. Cea mai fierbinte dintre dorințele actualului primar a fost aceea de a avea în administrare un port pe care să îl poată transforma într-unul modern și primitor și în preajma căruia să poată construi o faleză. Dar în timp ce oamenii priveau cu mânie către conducerea locală, aceasta era legată de mâini și de picioare și nu putea interveni pentru simplul motiv că Portul Drobeta nu era în administrare locală. Solicitările repetate de trecere la municipalitate a portului și-au găsit în sfârșit rezolvarea. Prezent la Severin, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a venit cu soluția salvatoare: toate porturile fluviale deținute până acum de Compania Națională APDF Giurgiu vor trece în subordinea localităților în care se află. Nu doar primarul Severinului a primit azi vestea cea mare, ci și primarii din Orșova, Gruia, Dubova și Șvinița.

„Există multiple solicitări, în special de la primarul Severinului, de a se prelua de la APDF Giurgiu porturile dunărene, pentru că sunt într-o stare avansată de degradare majoritatea și cred că e mai corect să fie administrate de autoritățile locale decât sunt acum administrate de autoritățile de la Giurgiu”, spune președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

De departe, cel mai revoltat dintre primari s-a dovedit, pe bună dreptate, primarul Severinului, Marius Screciu. Acesta s-a declarat extrem de supărat pe AFDP Giurgiu și a spus că s-a săturat de indolența acestora.

„Încă de la începutul mandatului de primar am promis că voi face toate eforturile pentru ca Portul Drobeta Turnu Severin să fie preluat de la APDF Giurgiu în administrarea Primăriei municipiului. Suntem singurul oraș la Dunăre fără faleză, iar în 30 de ani, cei de la APDF nu au făcut nimic pentru dezvoltarea portului, fiind doar o vacă de muls pentru cei care lucrează la Giurgiu. În cadrul întâlnirii de astăzi cu ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, am primit vestea că Portul va trece în administrarea Primăriei Drobeta Turnu Severin, ceea ce pentru orașul nostru va duce la dezvoltarea turismului”, a precizat primarul Marius Screciu.

Până la urmă, chiar și ministrul Transporturilor a recunoscut că în administrarea celor de la Giurgiu, porturile fluviale au ajuns o paragină și că nu s-a făcut nimic pentru modernizarea lor.

„Noi am început deja demersurile să facem o hotărâre de Guvern pentru transmiterea portului de la APDF Giurgiu la autoritățile locale. Aceasta se va întâmpla cu toate primăriile. Atâta timp cât avem niște bunuri în care de-a lungul timpului nu s-au identificat proiecte, nu s-au pornit studii de fezabilitate pentru modernizare, porturile vor trece la autoritățile locale, decizia este luată și pot să spună cei de la Giurgiu ce-or vrea. Deci, ca să intrăm în discuții tehnice, domnilor primari, vorba lungă e sărăcia omului! Porturile vor trece la administrațiile locale. Știu că vor fi unii supărați de acolo că nu vor mai avea obiectul muncii! L-au avut și nu au știut ce să facă!”, a precizat ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc.

Trecerea Portului Drobeta, atât cel turistic, cât și cel comercial, în subordinea administrației locale poate deschide calea către modernizarea infrastructurii de aici, construcția unei faleze și exploatarea în beneficiul comunității locale a potențialului turistic și comercial al Dunării.

Citit 1743 ori
Romeo Crîșmaru

"A fi politician înseamnă să fii capabil să spui dinainte ce-o să se întâmple mâine, săptămana viitoare, luna viitoare, anul viitor. Iar apoi să poți explica de ce nimic din toate astea nu s-a întâmplat."

- citat de Winston CHURCHILL

Website romeocrismaru.blogspot.ro

Lasă un comentariu

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…