PREGĂTIŢI SĂ INTERVINĂ ÎN CAZ DE POLEI
Ultimele prognoze meteo arată faptul că iarna revine şi peste judeţul Mehedinţi, iar situaţia este tratată cu responsabilitate de către autorităţile locale din Drobeta Turnu Severin, care sunt pregătite să intervină pe toate arterele de circulaţie, atât în municipiul reşedinţă de judeţ, cât şi în suburbii.
S-A INAUGURAT PRIMA CREȘĂ ÎN SUBORDINEA PRIMĂRIEI
Primarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu, a inaugurat prima creșă realizată în totalitate din fondurile de la bugetul local. Este un prim pas către rezolvarea numeroaselor cereri înaintate de părinți către Direcția de Asistență Socială.
AMENDA GĂRZII DE MEDIU, DE LA ORȘOVA, MICȘORATĂ
În mod surprinzător, amenda promisă administrației locale din Orșova, pentru că gunoiul nu se mai ridică de 3 săptămâni, pare să fi intrat la apă. În locul sumei de 500.000 de lei anunțată de comisarul șef al Gărzii Județene de Mediu Mehedinți, Cătălin Tutilescu, un comunicat de presă al instituției anunță doar 50.000 de lei.
MUNICIPALITATEA, PREGĂTITĂ PENTRU IARNĂ (VIDEO)
Primarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu, a declarat că municipalitatea este pregătită pentru a întâmpina sezonul rece, precum și orice fel de situație de urgență ce ar putea fi generată de căderile de zăpadă anunțate de meteorologi, prin avertizarea de cod galben de ninsoare și viscol, emisă pentru data de 6 ianuarie 2017. Stocurile de material antiderapant sunt suficiente, iar utilajele sunt pregătite să intervină.
LECȚIE DE RECTIFICARE BUGETARĂ LA ORȘOVA: CUM SĂ ASCUNZI 6 MILIARDE!
Consiliul Local al municipiului Orșova a fost convocat în ședință de îndată, de către primarul Marius Stoica, pe data de 5 decembrie 2016, pentru a aproba o rectificare bugetară impusă de alocarea de către Ministerul de Finanțe a unor sume defalcate din impozitul pe venit și TVA, necesare pentru plata personalului din învățământ, sănătate și asistență socială. Numai că s-a încercat, fără succes, și partajarea unei sume de peste 6,5 miliarde de lei vechi către un proiect mort din fașă, pentru a fi, ulterior, cel mai probabil, folosită la alte necesități.
ȘI-A ANGAJAT AVOCAT FĂRĂ APROBAREA CONSILIULUI LOCAL
Primarul municipiului Orșova, Marius Simion Stoica, a dispus, cu de la sine putere, angajarea unui avocat care să reprezinte Unitatea Administrativ Teritorială (UAT) într-un proces de revendicare imobiliară, intentat unui orșovean. Potrivit legii, angajarea unui avocat se face doar dacă aparatul juridic propriu nu poate face față procesului și numai cu aprobarea Consiliului Local. Avocatul angajat de Stoica este nimeni altul decât Narcis Bordea, consilier local la Severin.