JURNAL MEHEDINȚI TV: BLESTEMUL ADMINISTRAȚIEI LOCALE DIN ORȘOVA, ÎN 10 MINUTE!
10 minute! Doar atât durează un montaj video despre prima ședință a noului Consiliu Local Orșova, desfășurată exact acum o săptămână, realizat în studioul jurnalmehedinti.ro. Un remember al modului execrabil în care politica se împletește nefericit cu administrația locală într-un municipiu frumos și plin de farmec, dar trist și stăpânit de mentalități anacronice.
CONSILIUL LOCAL ORȘOVA ÎNCEPE CU STÂNGUL: PNL EXCLUS DIN COMISIA DE VALIDARE
Noul consiliu local al municipiului Orșova își începe activitatea cu stângul. Prima hotărâre este emisă cu nerespectarea legii, potrivit căreia în comisia de validare, „numărul de locuri cuvenite fiecărui grup se determină în funcție de numărul de mandate obținute de grupul în cauză”. Deși are 5 consilieri, grupul PNL nu are reprezentant în comisia de validare. Prefectul județului sesizează neregulile și sfătuiește consilierii să revoce hotărârea, la următoarea ședință (derularea evenimentelor și declarația prefectului – în materialul VIDEO de mai sus).
NOUL CONSILIU LOCAL DIN ORȘOVA, PRIMA ȘEDINȚĂ – PRIMUL SCANDAL!
Nici măcar ședința de constituire a Consiliului Local Orșova nu a fost una liniștită, ceea ce arată că administrație locală de aici nu se dezminte de tradiția ultimelor legislaturi. PSD, ALDE și PNȚCD vor guverna municipiul și vor face legea în următorii patru ani. Orgoliile au răbufnit la formarea comisiei de validare, iar noul viceprimar Aurelian Trușcă s-a comportat destul de șters. (2 VIDEO cu cele mai sugestive momente din prima ședință a Consiliului Local Orșova)
CINE CONDUCE MUNICIPIUL ORȘOVA – CONSILIERI, PRIMAR, VICEPRIMAR
Joi, 23 iunie 2016, Consiliul Local al municipiului Orșova s-a constituit legal. În următorii 4 ani, cel de-al doilea municipiu al județului Mehedinți este dominat de o alianță PSD – ALDE – PNȚCD.
ADEVĂRUL DESPRE ROMAG TERMO, COȘMARUL ECONOMIEI ROMÂNEȘTI
Falimentul apei grele românești, pronunțat sec de către Curtea de Apel Craiova, pe data de 14 iunie 2016, este unul cu implicații majore în plan economic și social. Din păcate nimeni nu și-l asumă și nimeni nu îl revendică. Pe ici, pe colo, câțiva politicieni inventivi mai trag de cadavrul în putrefacție, sperând într-o minune cel puțin egală cu Învierea lui Lazăr. Dincolo de prăbușirea RAAN rămân întrebări peste întrebări și o istorie tristă, plină de jafuri, consemnată mai mult în jurul ROMAG TERMO, dar și 11 dosare penale.
ȘOCANT! FRAUDĂ, FALS ȘI UZ DE FALS LA ALEGERILE LOCALE DIN ORȘOVA
Acuzații deosebit de grave, susținute de probe solide, au fost aduse de către candidatul PNL pentru funcția de primar al municipiului Orșova, Doinița Mariana Chircu, după scrutinul electoral de le Orșova, la care, deși plecase cu prima șansă în competiție, a fost depășită, de candidatul PSD cu numai 65 de voturi. O plângere penală a fost formulată împotriva șefului circumscripției electorale, procurorul Ilie Vela.