Zilele trecute, un nou scandal a izbucnit după ce s-a anunțat oficial că medicii din centrele de vaccinare nu și-au primit banii de două luni. În Mehedinți, potrivit informațiilor primite de la Direcția de Sănătate Publică, medicii își vor primi banii, după ce în data de 17 martie 2021, fondurile necesare au fost virate unităților administrative-teritoriale.

Publicat în Eveniment

Fără mister, experții americani de top enumeră 9 acțiuni guvernamentale din spatele cazurilor COVID -19 în continuă scădere în India

Publicat în Eveniment

În România, în urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.975 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. În Mehedinți, rata de infectare de sub 1 la mie, s-au înregistrat 13 cazuri de infectare în ultimele 24 de ore și 3 decese.

Publicat în Social

Primarul Severinului, MARIUS SCRECIU, a făcut astăzi o verificare la CENTRUL DE VACCINARE organizat în incinta Stadionului Municipal din Drobeta Turnu Severin. În timpul vizitei a fost însoțit de prefectul Cristinel PAVEL, directorul Direcției de Sănătate Publică Mehedinți - dr. Miruna CONSTANTIN și inspectorul șef al ISU Mehedinți - col. Florentin DRAGOMIR.

Publicat în Eveniment
Miercuri, 16 Decembrie 2020 10:35

Un an dificil

Se încheie un an deosebit de dificil pentru România! Pandemia COVID-19, două campanii electorale, economia prăbușită, în mai multe sectoare de activitate și, mai nou, o luptă aprigă pentru putere, după alegerile parlamentare, acestea ar fi doar câteva dintre coordonatele unui an greu pentru noi toți. Ce va urma? Greu de spus! Cert este faptul că și aceste sărbători de iarnă, atât de dragi nouă românilor, vor fi tot unele chinuite.

Publicat în Editoriale

Părintele Adrian-Claudiu Căpitănescu, în vârstă de 46 de ani, s-a stins din viață după ce s-a luptat cu virusul Covid-19 mai bine de 30 de zile. Trista veste a fost confirmată de Episcopia Severinului și Strehaiei pagina sa web.

Publicat în Eveniment
Pagina 2 din 6

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…