Guvernare locala

Șoc și groază în Consiliul Local al municipiului Drobeta Turnu Severin! Magistrații Tribunalului Mehedinți au admis plângerile formulate de mai mulți consilieri municipali, care nu au fost validați în ședința de constituire din data de 24 iunie 2016, potrivit cărora…
Marius Screciu este cel mai tânăr primar al municipiului Drobeta Turnu Severin care a fost ales pentru un mandat întreg de 4 ani, din 1990 până în prezent. La data de 5 iunie 2016, atunci când au avut loc alegerile…
Primarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu, şi-a început mandatul foarte bine. Deşi se părea că există o majoritate ostilă în Consiliul Local Drobeta Turnu Severin, în cele câteva şedinţe care s-au ţinut până acum în noua legislatura s-a demonstrat…
Interviu cu Aladin Georgescu, preşedintele PSD Mehedinţi și președinte al Consiliului Județean Mehedinți
Interviu cu președintele PNL Mehedinți, consilierul municipal Virgil Daniel Popescu

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…