Cel puțin două evenimente marcante ale zilei de astăzi mi-au atras atenția în mod deosebit. Dând la o parte toate celelalte știri de doi lei, precum cutremurele de 2 grade și bombele de la RTV, informațiile privind nervii epavei politice Tăriceanu Popescu Călin Anton Constantin și goana după maimuța macac din București, sunt chiar senzaționale. Dacă macacul a fost capturat, Tăriceanu, cu propriile lui frustrări, zburdă încă liber prin politica românească.

Anunț, cică șocant, astăzi pe scena politică din România! „Rebutul politic” Tăriceanu, așa cum l-a numit fostul său partener de coaliție Daniel Constantin, adică domnul Călin Anton Constantin Popescu Tăriceanu, se retrage de la guvernare. Miniștrii săi își dau demisia, Călin Tăriceanu demisionează de la conducerea Senatului, iar toată lumea ar trebui să priceapă marea „onestitate” a unuia care a ajuns la doar 4 la sută în voturile românilor. Obrăznicia, tupeul și infatuarea ALDE e atât de mare, încât ai putea crede că au ajuns cel puțin buricul pământului în politica românească. În realitate sunt doar o echipă jalnică, agățată de PSD pentru a primi onoruri și funcții în stat, nemeritate.

În spiritul european al democrației, Guvernul României a instituit, la nivelul fiecărei Prefecturi din țară, câte o comisie de dialog social. Legătura cu partenerii sociali, dialogul și aplanerea conflictelor prin negociere sunt deziderate lăudabile de la care a pornit acestă idee bună. Doar că și dialogul acesta social se face cu parteneri de calitate, nu cu fantome ale sindicalismului post-comunist.

Câtă relevanță mai poate avea astăzi un sondaj de opinie politic în România? Câtă relevanță mai are sondajul dacă el își propune să măsoare votul pentru funcția de primar, cu peste un an înainte de alegerile locale, dar și în plină febră a alegerilor europarlamentare? Dar, mai cu seamă, cât de relevant poate fi un sondaj făcut la comanda unui partid politic? Sunt întrebări ce ar trebui puse atunci când înghițim pe nemestecate ceva numit, colorat desigur, „cercetare sociologică”.

Din păcate, am lipsit de la ceea ce s-a numit bilanțul Instituției Prefectului Mehedinți, deși, de la o vreme, mi-am jurat că nu voi mai lipsi de la nicio întâlnire cu filosofia complicată și alambicată a bătrânului lup de administrație (comunistă și post-comunistă) Nicolae Drăghiea. Dar, uite că se mai întâmplă să lipsești de la ora de istorie, taman atunci când ea, istoria, te lasă cu gura căscată.

Un ciudat război intern din PSD Mehedinți face valuri în aceste zile, în special prin modul în care se întreține în spațiul public o telenovelă politică de cel mai prost gust. Un război al știrilor romanțate despre sforarii și sforăriile din PSD Mehedinți, despre cum va reacționa sau nu Liviu Dragnea la ceea ce se numește marea împăcare dintre Adrian Duicu și Aladin Georgescu și despre ce va face sau nu primarul minune al Șimianului, Constantin Trușcă. Un război care nici nu e război, cu lideri care, de fapt, nici nu sunt lideri!