DE RÂSUL LUMII! ȘOCANT! Așa cum ne-a obișnuit, pe întreg parcursul mandatului său de primar al Orșovei, Marius Stoica se face din nou de râs! În timp ce managerul Spitalului Județean din Severin, dr. Radu Iman, anunță că unitatea spitalicească iese de pe lista centrelor suport pentru tratarea pacienților infectați cu COVID 19, în locul lui fiind ca și desemnat Spitalul Municipal din Orșova, primarul Marius Stoica bate câmpii și declară că, la intervenția sa, spitalul orșovean a fost scos de pe listă. Campania electorală bate virusul la Orșova! Mai mult, o inițiativă a consilierilor locali este zădărnicită de același personaj!

Publicat în Orsova

Omul de afaceri orșovean Constantin Popescu face un apel de urgență la responsabilitate și solidaritate, în aceste momente grele pentru instituțiile medicale. Popescu cere primarului și Consiliului Local să aloce, în regim de urgență, o sumă consistentă de bani Spitalului Municipal Orșova.

Publicat în Orsova

După ce un demers legitim al unui număr de 8 consilieri municipali a fost tratat cu dispreț și nesimțire de către primarul și secretarul municipiului Orșova, ședința de îndată cerută de aceștia a fot amânată „după Paște”, așa cum spune în declarația telefonică acordată jurnalmehedinti.ro de către primarul Orșovei, Marius Stoica. Dreptul legitim al orșovenilor de a fi informați a fost încălcat de executivul municipalității. Ce-i drept, Spitalul Municipal a scăpat de pericol, dar asta nu îi absolvă pe administratorii municipiului de vina de a nu fi comunicat corect cu orșovenii.

Publicat în Orsova

Proiectul de hotărâre propus de Grupul consilierilor PSD din Consiliul Local Orșova, dar și ședința de îndată, în care trebuia să se ia atitudine împotriva transformării Spitalului Municipal în centru suport COVID 19, au fost tratate cu dispreț de primarul municipiului. Acesta a blocat depunerea documentelor la Registratura Consiliului Local. Întrebat când se poate depune proiectul, primarul a răspuns „după Paște”!

Publicat în Orsova

În județul Mehedinți, conform datelor Direcției de Sănătate Publică, 177 de persoane se află în carantină (din care 43 persoane au intrat și 5 persoane au ieșit în ultimele 24 ore), iar 2.005 persoane sunt autoizolate și monitorizate la domiciliu (din care 228 persoane au intrat și 0 persoane au ieșit în ultimele 24 ore).

Publicat în Eveniment
Pagina 6 din 6

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…