Ce face Consiliul Judeţean Mehedinţi pentru locuitorii comunelor Șimian, Husnicioara şi Prunişor? Asigură din bugetul propriu suma de 4,17 milioane de euro pentru reabilitarea drumului judeţean 607A.

Publicat în Administratie

Va fi control la Consiliul Județean Mehedinți? „Sunt somat și chiar amenințat pe paginile de socializare cu echipe de control de la Ministerul Finanțelor. SĂ VINĂ DOMNUL CÎȚU, ZIC!”, scrie președintele CJ Mehedinți, Aladin Georgescu, pe contul său de socializare. 

Publicat în Guvernare locala

Primarul Orșovei, Marius Stoica, mai ia o palmă în scandalul legat de intenția de a desființa Serviciul de Poliție Locală din Orșova. Polițiștii locali pe care i-a umilit, i-au făcut plângere la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. 

Publicat în Orsova

O ședință de Consiliu Județean Mehedinți, transformată într-un adevărat câmp de luptă! Scandalul și tensiunea dintre consilierii PNL și președintele forului județean au atins cote maxime, după ce, pe ordinea de zi, a intrat un proiect de împărțire a banilor proveniți din cotele defalcate de impozit, către unitățile administrativ-teritoriale din județ. Este vorba de peste 18 milioane de lei. „Am considerat că trebuie să găsesc cea mai bună soluție pentru fiecate unitate administrativ-teritorială”, a fost replica președintelui CJ Mehedinți, Aladin Georgescu.

Publicat în Administratie

„Știm că peste tot, și în Mehedinți, și în Dolj, și în Olt, și în Gorj, și în Vâlcea, și în celelalte județe din Oltenia, trebuie să ne organizăm foarte bine!” – asta a declarat Eugen Tomac, Severin, încercând să acopere organizatoric pregătirile pentru alegerile locale în Oltenia. Doar că Oltenia are doar 5 județe, nu mai multe!

Publicat în Parlamentari

Deputatul Ion Cupă, aflat la al doilea mandat, câștigat pe listele ALDE, explică de ce a ales să treacă la PMP. Totodată, PMP păstrează secret numele candidaților la locale pentru Mehedinți: „Vom avea surprize!”.

Publicat în Parlamentari

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…