Discursul Ministrului Afacerilor Externe la dezbaterea deschisă a CSONU privind implementarea Rezoluției 2532 (2020); 17 Februarie 2021

Publicat în Eveniment

Zilele trecute, un nou scandal a izbucnit după ce s-a anunțat oficial că medicii din centrele de vaccinare nu și-au primit banii de două luni. În Mehedinți, potrivit informațiilor primite de la Direcția de Sănătate Publică, medicii își vor primi banii, după ce în data de 17 martie 2021, fondurile necesare au fost virate unităților administrative-teritoriale.

Publicat în Eveniment

Fără mister, experții americani de top enumeră 9 acțiuni guvernamentale din spatele cazurilor COVID -19 în continuă scădere în India

Publicat în Eveniment

Romgaz, companie la care acționar majoritar este statul român, cel mai mare producător și principal furnizor de gaze naturale din România, vrea să cumpere pachetul majoritar de acțiuni la SC Mehedinți Gaz SA, societatea care în prezent se ocupă de distribuția gazului în Mehedinți, în principal în municipiul Drobeta Turnu Severin. Mehedinți Gaz face parte, din anul 2006, din grupul italian de firme Dondi Group. De-a lungul timpului, nu de puține ori, societatea din Mehedinți s-a confruntat cu dificultăți financiare care au împiedicat extinderea rețelei de gaze naturale la nivelul municipiului. Demersurile ROMGAZ au fost susținute de ministrul energiei, Virgil Popescu.

Publicat în Eveniment

Aproape 22.000 de mehedințeni sunt înregistrată în evidența Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Mehedinți (DGASPC) ca având dizabilități, ceea ce reprezintă aproximativ 10 la sută din populația județului. Printre aceste persoane declarate „cu handicap” se află și multe care nu justifică o astfel de calitate dar o folosesc pentru obținerea unor avantaje materiale.

Pe 28 mai 2020, pentru a combate efectele economice și sociale ale crizei sanitare, Comisia Europeană a propus adoptarea unui nou instrument - Noua Generație UE, cea mai importantă componentă financiară fiind Facilitatea de redresare și reziliență (RFF).

Publicat în Eveniment
Pagina 9 din 66

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…