Eveniment

Acuzaţii grave la adresa poliţiştilor de la Secţia din oraşul Vânju Mare! Oamenii legii sunt acuzaţi că în timpul unei intervenţii pentru aplanarea unui conflict, ar fi agresat un tânăr de 23 de ani din satul Oreviţa Mare. Acesta, alături…
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore a inculpatului VLAI ADELIN GEORGE, avocat în cadrul Baroului Mehedinți. Bărbatul este cercetat săvârșirea infracțiunii de…
Tragedie în această după-amiază pe râul Topolniţa. La doar trei ore după ce a ieșit din examenul de matematică de la evaluarea națională, un adolescent de doar 15 ani, fiul unui consilier local din comuna Șimian, a murit înecat în…
Ședința comună a Senatului și Camerei Deputaților României din 21 iunie 2017. Dezbaterea și votul asupra Moțiunii de cenzură împotriva Guvernului condus de Sorin Grindeanu.
Începând de astăzi, Ion Mîțu nu mai este președintele director general al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Mehedinți (CJAS). În urma unor intervenții la nivel politic, Mîțu a fost schimbat din funcție cu un apropiat al PSD Mehedinți, un…

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…