Eveniment

Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la evenimentele organizate de Primăria Drobeta Turnu Severin, în Portul Drobeta, unde s-a desfășurat un ceremonial religios, urmat de un adevărat spectacol maritim, cu jocuri specifice. Cu această ocazie, a transmis un…
Un show de excepție! STAND-UP COMEDY DE CALITATE: „Mai slab ca niciodată” - cu Bordea, Cortea și Bucălae!
Avem un județ de poveste, iar câteva file v-au fost relatate pe parcursul zilei de sâmbătă, 6 iulie 2019,prin intermediul proiectului Caravana Dunărea, al TVR Cluj. Vedeți, în materialul video aflat deasupra textului, întreaga emisiune ce i-a avut ca invitați…
Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat vineri, 5 iulie 2019, la Festivalul românilor - Kladovo 2019, eveniment organizat de Asociația pentru Tradiția și Cultura Românilor “Dunărea”, din Kladovo. La simpozionul care a deschis festivalul au participat etnici români…
Protestele împotriva adopției fetiței de 8 ani, Sorina Săcărin, din satul Negoiești, de lângă Baia de Aramă, au căpătat o amploare fără pecedent și tind să nu se mai oprească. Oamenii au ajuns până în fața Parchetului de pe lângă…

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…