Romeo Crîșmaru

Romeo Crîșmaru

"A fi politician înseamnă să fii capabil să spui dinainte ce-o să se întâmple mâine, săptămana viitoare, luna viitoare, anul viitor. Iar apoi să poți explica de ce nimic din toate astea nu s-a întâmplat."

- citat de Winston CHURCHILL

Primarul Severinului, Marius Screciu, a participat la ceremonia dedicată zilei de 9 mai, desfășurată la Monumentul Eroilor. (vezi ce a declarat, VIDEO!)

9 mai 2019, Drobeta Turnu Severin, Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial! O zi de sărbătoare, cu o triplă semnificație. 

Criza infecțiilor nosocomiale de la Spitalul Județean de Urgență din Drobeta Turnu Severin se adâncește. Fiul unuia dintre cei patru pacienți care au murit cu zile, după ce s-au infectat cu două bacterii periculoase la secția ATI a Spitalului Județean rupe tăcerea și face mărturii șocante. Cum au decurs ultimele zile din viața lui Gheorghe Robete, care avea doar 64 de ani! Conducerea Spitalului Județean vine cu precizări noi și spune că s-au luat toate măsurile specifice.

Românii merită să aibă aproape de casă școli, grădinițe, creșe, spitale, dispensare, clinici medicale. Fiecare localitate poate avea drumuri asfaltate, apă curentă și canalizare, rețea de electricitate și gaze naturale.

La invitația Președintelui Klaus Iohannis și a PNL, toți liderii Partidului Popular European (PPE) și cei mai influenți lideri europeni, șefi de stat și de guvern, lideri de partide, participă la summitul PPE de la Sibiu, pe 9 mai.

În urma scandalului legat de infecțiile nosocomiale depistate în Secția ATI a Spitalului Județean din Severin, Ministerul Sănătății a transmis un COMUNICAT DE PRESĂ

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…