Actualitate

Unul dintre cei mai titrați profesori de matematică din România, mehedințeanca Manuela Prajea, a ales să emigreze în Statele Unite ale Americii. Valoarea inestimabilă a acestui dascăl a fost prea puțin apreciată la Colegiul Național Traian, dar va fi apreciată…
Milioane de euro vor fi investite pentru a marca Centenarul Marii Uniri în orașul lui Brâncuși, iar autoritățile locale se implică cu multă seriozitate în marcarea unui secol de la nașterea României Mari.
După ce noile modificări aduse la legea energiei și gazelor au fost promulgate și au intrat în vigoare, deputatul liberal Virgil Popescu a declarat un adevărat război celor de la MEHEDINȚI GAZ, care în ultimii aproape 14 ani au dat…
Învață oricând, oriunde, oricum și în ritmul tău propriu la Universitatea Politehnica Timișoara!
Primăria Drobeta Turnu Severin și Palatul Culturii „Teodor Costescu” vă invită la ESTIVAL TRADIȚIONAL PENTRU COPII. Joc , animații și voie bună pentru prichindei!

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…