Actualitate

Președintele Klaus Iohannis a adoptat Decretul privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României. Decretul e însoțit de o anexă care cuprinde zeci de măsuri în diferite domenii.
Politica destul de bizară întrodusă de Cozmin Gușă la Realitatea Plus, îi lasă postul TV fără cele mai importante vedete. După o hemoragie masivă de jurnaliști, postul lui Gușă o pierde acum și pe Denise Rifai. Aceasta și-a anunțat demisia…
Până în acest moment, în Mehedinți, 212 persoane sunt izolate la domiciliu, 14 persoane au ieșit din izolarea la domiciliu, un pacient este internat la Secția de Boli Infecțioase, iar 33 persoane sunt în carantină în spațiile special amenajate. Cele două…
În contextul actual, reprezentanții Severin Shopping Center se alătură demersului autorităților de a identifica și implementa soluții care pot preveni răspândirea noului virus Covid-19. Astfel, începând de luni, 16 martie, centrul comercial Severin Shopping Center își va ajusta programul de…
O petrecere organizata de firma la care lucrezi reprezinta ocazia perfecta de a cunoaste o alta latura a colegilor sau a superiorilor ierarhici, alta decat cea pe care o stii de la birou. Este momentul in care lasi deoparte discutiile…

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…