Actualitate
Noul consiliu local al municipiului Orșova își începe activitatea cu stângul. Prima hotărâre este emisă cu nerespectarea legii, potrivit căreia în comisia de validare, „numărul de locuri cuvenite fiecărui grup se determină în funcție de numărul de mandate obținute de…
Citit 2537 ori
Nici măcar ședința de constituire a Consiliului Local Orșova nu a fost una liniștită, ceea ce arată că administrație locală de aici nu se dezminte de tradiția ultimelor legislaturi. PSD, ALDE și PNȚCD vor guverna municipiul și vor face legea…
Citit 3491 ori
„Am veni să facem dreptate și să deferim justiției pe toți aceia care au băgat mâna până la cot în ultimii 15 ani și s-au îndestulat din averea și patrimoniul unei regii a statului român. Faptele sunt de o gravitate…
Citit 1776 ori
Avocatul Remus Borza, administratorul EURO INSOL, lichidatorul judiciar al RAAN, a venit la Severin pentru a prelua regia falimentară și pentru o primă rundă de discuții cu autoritățile locale și sindicatele de la RAAN, precum și cu firma care lucrează…
Citit 1755 ori
Miercuri, 22 iunie 2016, ora 10.00, în sediul din Str. Spiru Haret nr. 8 al Facultății de Științe Politice a Universității din București, va avea loc vernisarea unei expoziții de fotografie urbană, care îi are ca autori pe liceenii din…
Citit 2483 ori