Imprimă această pagină
FESTIVALUL „DROBETA – ORAŞ DE LEGENDĂ”

Consiliul Judeţean Mehedinţi a derulat proiectul „Promovarea potenţialului turistic, a resurselor naturale, istorice şi de civilizaţie ale oraşului Drobeta Turnu Severin prin metode specifice de marketing şi comunicare în scopul creşterii numărului de vizitatori şi consolidării turismului local şi naţional cu focalizare pe Cetatea Medievala a Severinului”, COD SMIS 22554, finanţat prin POR 2007-2013.

 

Pentru asigurarea sustenabilităţii proiectului mai sus amintit, Consiliul Judeţean Mehedinţi organizează festivalul antic şi medieval „Drobeta – un oraş de legendă”, în data de 12 noiembrie 2016, începând cu orele 11,00 în incinta Cetăţii Medievale a Severinului din Municipiul Drobeta Turnu Severin. Festivalul va aduce în atenţia participanţilor meşteşuguri, tradiţii, veşminte, muzică şi dansuri din perioada medievală.

Programul evenimentului este următorul:

Ora 11:00 - Deschiderea atelierelor, cu Compania DRACO NIGRUS:

• Meşteşugari din lumea textilelor: croitorie, cusătorie, broderie, imprimarea ţesăturilor;

• Atelierul meşterilor curelari: pielărie, făurirea cataramelor şi ornamentelor, crearea centurilor ornamentale, jartierelor şi chingilor pentru armuri;

• Atelierul cizmarului: opinci, pantofi din secolul XIV-lea;

• Farmecul lemnului înfrumuseţat: crestături în lemn, tacâmuri, obiecte decorative, ştanţe pentru imprimare.

Ora 15:00 - Incursiune în lumea bătăliilor medievale cu Compania DRACO NIGRUS:

• Prezentare de arme şi armuri, demonstraţii de luptă full – contact;

Ora 16:00 - Concert al formaţiei de muzică veche TRUVERII

Citit 4060 ori Ultima modificare Joi, 10 Noiembrie 2016 08:49
Etichetat cu
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…