Situaţie ciudată şi fără precedent în Consiliul Local al municipiului Drobeta Turnu Severin! Pe de o parte Tribunalul Mehedinţi a dispus anularea hotărârii de consiliu în care s-au validat toţi consilierii municipali, iar consilierii au fost nevoiţi să reia procedura de validare, iar pe de altă parte acelaşi Tribunal a respins cererea consilierului local PMP Răzvan Roşca de reluare a procedurii de validare în ceea ce îl priveşte. În aceste condiţii, viceprimarul Cornel Folescu spune că există oportunitatea revizuirii, pentru că cele două decizii judecătoreşti de bat cap în cap.
Consiliul Local a pus deja în executare o hotărâre definitivă a instanţei şi a reluat procedura de validare, dar în celălalt dosar Consiliul Local nu este parte în dosar şi prin introducerea revizuirii va deveni parte în cauză, iar cele două procese se vor conexa. Consilierii au votat, aşadar, pentru a-l mandata pe consilierul Ion Giuhat să semneze în numele lor o cerere de revizuire. Singurul consilier care s-a opus a fost Răzvan Roşca.
Lupta prin instanţele de contencios administrativ pare una fără sfârşit pentru consilierii municipali, mai ales că deja pe rolul Tribunalului Mehedinţi mai sunt atacate alte zeci de hotărâri luate anul trecut, imediat după constituire.