La Hotelul CONTINENTAL, din Severin, a avut loc cel de-al doilea seminar din cadrul unui proiect transfrontalier, organizat în parteneriat cu Bulgaria și dedicat gestionării eficiente a situațiilor de urgență. Municipiul nostru a semnat, la începutul lunii februarie un contract de finanțare pentru proiectul comun intitulat „Inițiative și soluții comune în abordarea situațiilor de urgență în zona de graniță”. Proiectul are o valoare totală de 1,1 milioane de euro, iar Primăria Severin are ca partener un municipiu din regiunea bulgară Vidin. Prin acest proiect comun, cei doi parteneri vor îmbunătății calitatea managementului situațiilor de urgență în zona de graniță, iar obiectivul major al municipalității severinene este crearea unui sitem ultramodern de alarmare, precum și dotarea unui centru operativ pentru situații de urgență, cu utilaje și echipamente specifice. Seminarul are ca rol să pregătească personalul pentru a gestiona situațiile de urgență.
Pentru Severin, proiectul este binevenit, mai ales că studiile au demonstrat că sistemul de alarmare existent în municipiu este uzat tehnic și nu mai are acoperirea acustică corespunzătoare. Mai mult, centrul operativ pentru situații de urgență va fi dotat cu utilaje și echipamente de ultimă generație.