O mare parte a primarilor din județul Mehedinți sunt realmente speriați de perspectiva sumbră a unei diminuări drastice la bugetul local de anul viitor. Pierderea este inevitabilă și survine ca urmare a măsurilor fiscale adoptate de Guvernul României și fluturate sub titulatura de marea revoluție fiscală. Mai exact, printre măsurile acestei revoluții fiscale se află și scăderea impozitului pe venit de la 16 la 10 la sută. Cum peste 41 la sută din banii colectați din impozitul pe venitul global se întorc la echilibrarea bugetelor locale, pierderea este una semnificativă. Numai la Drobeta Turnu Severin pierderea ajunge la peste 6 milioane de euro. Nici în celelalte orașe situația nu este mai bună. Chiar dacă toți primarii celor 5 centre urbane, 2 municipii și 3 orașe, sunt de la PSD, nemulțumirea lor este mare. Aceștia spun că dacă nu vor primi compensații, atunci adio investiții!
Drobeta Turnu Severin
La Drobeta Turnu Severin, avem cea mai gravă situație. Bugetul municipalității va fi mai sărac cu peste 25 de milioane de lei, adică aproape 6 milioane de euro. În opinia primarului Marius Screciu, măsurile vor fi bune pentru populație, dar nu și pentru bugetul local. Scăderea bazei de impozitare va afecta grav veniturile bugetare, mai ales că jumătate din bugetul Severinului se bazează pe aceste fonduri redistribuite din impozitul pe venitul global.
Primarul se bazează totuși pe promisiunea Guvernului, conform căreia se vor acorda compensații. De fapt banii respectivi, deloc puțini, vin prin redistribuire în procent de 41 la sută din impozitul pe venitul global. „Din cei 16 la sută care reprezintă impozitul pe venitul global, la Primăria noastră ajungeau circa 45 de milioane de lei”, spune primarul Marius Screciu.
Orșova
Nici al doilea municipiul al județului nostru nu o duce mai bine, Păstrând proporțiile cuantumului bugetar, în comparație cu Severinul, și aici primarul este speriat de perspectiva diminuării drastice și spune că nu va mai avea bani pentru investiții. Marius Stoica spune că bugetul local se va înjumătății și că va avea mari probleme cu investițiile.
Cu un buget mult mai mic, orașul Baia de Aramă se alătură corului perdanților, edilii locali vorbind de o diminuare cu peste 150 de mii de euro a bugetului local. „Aceste măsuri sunt benefice pentru cetățeni, dar din punct de vedere al bugetului local, fără sprijinul Guvernului o să avem probleme, deoarece se va diminua și vom avea probleme cu investițiile”, a explicat primarul orașului Baia de Aramă, rafael Dunărințu. În opinia sa, pierderea ar putea fi de circa 150.000 de euro.
Strehaia
La Strehaia, autoritățile locale nu au întrat, însă, în panică. Este singurul oraș mehedințean care nu își face probleme pentru veniturile mai scăzute care vor echilibra bugetul local. Ba, mai mult, edilii spun că guvernul i-a compensat cu bani de la PNDL.
Cotele defalcate din impozitul pe venitul global sunt de o importanță vitală pentru primăriile din orașele mari. Cam jumătate din bugetele acestora vin din această sursă. Corul primarilor nemulțumiți a fost deschis de primarul general al Capitalei, Gabriela Firea și continuat de primarii din Iași și Arad. Totuși, primarii au fost liniștiți de Guvern cu promisiunea că vor primi compensații.