Unul dintre cei mai controversați inspectori școlari generali pe care i-a avut Inspectoratul Școlar Județean Mehedinți, își pierde oficial funcția. Este pentru a doua oară când Mirela Pintea Enea zboară din această funcție, însă de această dată lucrurile sunt cât se poate de serioase. Demiterea i se trage de la calificativul nesatisfăcător obținut în luna martie la evaluarea activității pentru anul școlar precedent. Că s-a întâmplat abia acum, asta se datorează unui concediu prelungit în care fosta șefă a învățământului mehedințean a plecat intempestiv. Și inspectorul școlar general adjunct Cristian Harcău și-a pierdut funcția, tot din motive de rezultate proaste la evaluare. Tot astăzi, profesorul Bogdan Alexandru a fost numit în funcția de inspector școlar general adjunct. Șefia intituției va fi asigurată în continuare interimar de profesorul Marian Butușină.
Contactat telefonic, purtătorul de cuvânt al IȘJ Mehedinți, prof. Șerban Nicolae, a declarat că deocamdată nu poate face declarații.