FESTIVALUL ROMÂNILOR DIN SERBIA (video)
Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat vineri, 5 iulie 2019, la Festivalul românilor - Kladovo 2019, eveniment organizat de Asociația pentru Tradiția și Cultura Românilor “Dunărea”, din Kladovo. La simpozionul care a deschis festivalul au participat etnici români din toate zonele arondate Văii Timocului. jurnalromanesc.ro a fost partener media, iar „Asociația Forumm pentru Cultură și Identitate”, împreună cu Consiliul Județean Mehedinți au sprijinit financiar evenimentul. În materialul VIDEO, aflat deasupra textului, puteți urmări întreg discursul președintelui Consiliului Județean Mehedinți!
SE ÎNCEARCĂ ÎNCURAJAREA INVESTITORILOR (video)
Consilierii municipali au aprobat un proiect prin care se urmărește atragerea investițiilor și susținerea dezvoltării economice a urbei, prin sctutirea totală de impozite și taxe pe terenuri și clădiri a firmelor care investesc aici cel puțin 100.000 de euro și crează cel puțin 20 de locuri de muncă.
REVITALIZAREA ZONELOR MARGINALIZATE
Au început primele demersuri pentru revitalizarea zonelor marginalizate ale municipiului. Zone precum Mălinului, Banovița și Serpentina Roșiori vor intra într-un amplu proces de reabilitare și de punere în valoare, prin reconversie și construcție de spații pentru recreere. Totul, cu fonduri europene!
LUCRĂRI DE ASFALTARE ÎN GURA VĂII
Primarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu, își respectă promisiunea de a se preocupa de cartierele mărginașe, Gura Văii și Schela Cladovei, zone unde nu s-a făcut nimic de zeci de ani. Sunt străzi care nu au fost asfaltate niciodată și această situație trebuia schimbată.
PROIECT DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ LA DOMICILIU
Municipalitatea din Severin vine cu un proiect de suflet al primarului Marius Screciu, în întâmpinarea persoanelor vârstnice din oraș. Este vorba de îngrijirea la domiciliu a bătrânilor. Este vorba de bătrâni rămași fără sprijin, pe care nu mai are cine să îi îngrijească și care se feresc de a fi instituționalizați. (video: Tele 2 Drobeta)
PROIECTE PENTRU REABILITAREA INFRASTRUCTURII DE SĂNĂTATE
Proiectele depuse de Consiliul Județean Mehedinți pentru modenizarea, reabilitarea și dotarea ambulatoriilor Secțiilor Boli Infecțioase și Pneumologie I și II ale Spitalului Județean din Drobeta Turnu Severin au primit finanțare cu fonduri europene pe Programul Operațional Regional. (vezi ce spune președintele Consiliului Județean - VIDEO sus)