IDS SIGLA PRINT

Romeo Crîșmaru

Romeo Crîșmaru

"A fi politician înseamnă să fii capabil să spui dinainte ce-o să se întâmple mâine, săptămana viitoare, luna viitoare, anul viitor. Iar apoi să poți explica de ce nimic din toate astea nu s-a întâmplat."

- citat de Winston CHURCHILL

Romgaz, companie la care acționar majoritar este statul român, cel mai mare producător și principal furnizor de gaze naturale din România, vrea să cumpere pachetul majoritar de acțiuni la SC Mehedinți Gaz SA, societatea care în prezent se ocupă de distribuția gazului în Mehedinți, în principal în municipiul Drobeta Turnu Severin. Mehedinți Gaz face parte, din anul 2006, din grupul italian de firme Dondi Group. De-a lungul timpului, nu de puține ori, societatea din Mehedinți s-a confruntat cu dificultăți financiare care au împiedicat extinderea rețelei de gaze naturale la nivelul municipiului. Demersurile ROMGAZ au fost susținute de ministrul energiei, Virgil Popescu.

Primarul Severinului Marius Screciu anunță o inițiativă de sprijin și compasiune, în premieră. Municipalitatea va suporta costurile integrale ale repatrierii severinenilor decedați în străinătate. Primarul considera inițiativa și ca pe o reparație morală față de severinenii cărora această urbe nu le-a oferit condițiile necesare să muncească aici: „Consider că nu este normal să-i pedepsim de două ori pe cei care au ales calea străinătății, o dată pentru că nu li s-au oferit condițiile să rămână și să muncească în țară și, a doua oară, când mor să rămână pe pământ străin, departe de cei dragi”.

Parlamentarii PSD ai județului Mehedinți, senatorul Liviu Mazilu și deputații Alin Chirilă și Cornel Folescu au depus 87 de amendamente la Proiectul de Lege al Bugetului de Stat pentru anul 2021. Toate se referă la investiții în județul Mehedinți.

De când fostul Guvern PSD a pus problema majorării pensiilor cu 40 la sută, în societatea românească este o întreagă nebunie, iar dezbaterile pe această temă sunt cele mai furtunoase. Dar încă nu ne-am lămurit dacă social-democrații din guvernarea lui Dragnea au fost prea populiști sau dacă, dimpotrivă, toate guvernările din ultimii 30 de ani au suferit de ceva mult mai grav decât populismul: incompetență, incoerență, dezinteres și inechitate socială. Faptul că unii au pensii de mizerie, iar alții se bucură de pensii nesimțite, este cea mai mare nenorocire a vremurilor noastre. Să vedem care ar fi cele mai importante motive și erori care ne-au adus aici!

Continuă scandalul în PRO ROMÂNIA Mehedinți! Excluderea din partid a consilierului județean Georgiana Coca nu a fost avizată de Consiliul Județean, care așteaptă o decizie a instanței. Șandramaua lui Adrian Duicu înregistrează eșec după eșec și, mai mult, în apărarea Georgianei Coca, în plenul ședinței ordinare a Consiliului Județean, consilierul Nicolae Drăghiea, fost prefect de Mehedinți, a izbucnit și a șters pe jos cu ceea ce el numește „grupul infracțional” din jurul lui Adrian Duicu, președintele din umbră al filialei PRO ROMÂNIA Mehedinți.

NICHESCU SERGIU anunță publicul interesat asupra depunerii acordului de mediu pentru proiectul „Construire două case de vacanță tip P, parcare, puț forat, bazin etanș vidanjabil, împrejmuire și acces rutier la drum public DN 57, intravilan comuna Eșelnița, nr. F, N, punct Dorca, județul Mehedinți;

Pagina 10 din 256

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…