IDS SIGLA PRINT

Pentru unele partide politice mehedințene ar trebui să existe în acest an un proces radical de reformare internă. Este evident vorba despre acele partide care în anul electoral 2020, în mod special la scrutinul local, nu au obținut un rezultat bun, în felul acesta ele fiind scoase pentru moment din orice ecuație electorală pentru următoarele alegeri.

Joi, 13 Mai 2021 08:05

Noi suntem Arthur

Ecourile uciderii marelui urs din Carpați încă nu s-au stins, ba chiar s-a reușit ca știrea să facă înconjurul lumii, iar prințul amator de trofee a fost pus la zid de milioane de oameni. În România, mai cu seamă în localitatea Ojdula, din județul Covasna, părerile sunt împărțite în privința grozăviei care s-a produs. Unii localnici spun că un urs mai puțin e un motiv în plus de siguranță pentru ei, alții spun, cu jumătate de gură, că împușcarea ursului Arthur este o mare nenorocire pentru România. În tot acest timp, prințul venit să se distreze pe seama ursului simbolic al României spune că a vânat în deplină legalitate. Uciderea acestui urs însemnă, însă, o înfrângere simbolică a acestui neam.

Publicat în Editoriale
Luni, 19 Aprilie 2021 21:56

Examen de maturitate… politică

Scandal monstru în coaliția care guvernează astăzi România! Cam așa titrează de câteva zile toate posturile de televiziune și tot așa arată și știrile de toate felurile din mediul online. Este și normală inflamarea media și a opiniei publice pentru că, indiferent cât de copilărească este cearta dintre USR PLUS și PNL, reprezintă o criză politică. Ce nu înțelegem încă, noi toți, este faptul că astfel de crize politice sunt absolut normale, nu numai aici, ci peste tot în lume unde există democrație. Dacă se vor împăca sau nu beligeranții, e problema lor! Ceea ce trebuie, însă, consemnat, este examenul de maturitate politică dat acum de tânărul partid USR PLUS!

Publicat în Editoriale

Și la sfârșitul anului trecut, dar în mod special la începutul acestui an, pe fondul măsurilor restrictive luate de autorități în contextul crizei Covid-19, se constată și în județul Mehedinți o încercare de revitalizare a naționalismului politic. Este pentru prima dată după foarte mulți ani când mișcarea naționalistă din județ începe să se manifeste, dar și să se organizeze.

Un miting al inconștienței criminale, cu zeci de replici, din fericire slabe, prin mai multe județe, a avut loc la finele săptămânii trecute. Oameni puhoi, înghesuiți în spatele unor instigatori avizi de imagine personală, s-au plimbat prin Capitală și prin alte câteva capitale de județ, sub ochii binevoitori ai Jandarmeriei. În țară se duce o luptă pe viață și pe moarte cu virusul criminal, se închid orașele unul după altul, iar la ATI nu mai sunt paturi. Dar asta nu contează pentru cei care s-au scălâmbăiat sinistru, agitând oamenii să își dea jos masca, ba chiar să îi dea foc. Vi se pare normal ca, în goana după imagine, să călcăm pe cadavrele celor care au fost răpuși de COVID?

Publicat în Editoriale

Fostul ministru al Afacerilor Externe, diplomatul Cristian Diaconescu a fost ales președinte al Partidului Mișcarea Populară, după ce acesta a candidat în echipă, prezentând o moțiune profundă și sugestiv intitulată „România Respectată”. După 7 ani de la momentul în care a pus bazele Fundației Mișcarea Populară, lui Cristian Diaconescu i-a fost încredințată conducerea partidului cu același nume, într-un moment greu pentru formațiune, după ce a ratat intrarea în Parlament.

Publicat în Editoriale
Pagina 4 din 19

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…