IDS SIGLA PRINT

România era, până anul trecut, singurul producător de apă grea din Europa și printre cei mai mari din lume. Cu o tehnologie exclusiv românească, ROMAG PROD fabrica cea mai pură apă grea din lume, asigurând necesarul reactoarelor centralei nucleare de la Cernavoda. Cantitatea de apă grea rămasă pe stoc după oprirea producției este abandonată de statul român, la fel ca și specialiștii care au grijă de un stoc ce valorează peste un miliard de euro.

Publicat în Ancheta

După 10 ani în care a exploatat la maximum serviciul public de salubrizare din Orșova, concesionat de Primăria Orșova pe vremea primarului Constantin Negulescu, patronul FLORICOLA SA – Constantin Popescu renunță pe cale amiabilă la această adevărată găină cu ouă de aur, din motive legate, spune el, de neputința de a-l mai administra. Potrivit primarului Orșovei, Ion Manea, „el nu mai poate să țină în spate acest serviciu, banii sunt prea puțini, vrea să renunțe pentru că nu se mai încadrează în suma alocată de la Primărie pentru această operație”. Solicitarea operatorului va fi analizată de o comisie numită de primar să poarte discuția cu operatorul, după ce Consiliul Local l-a împuternicit pe primar să poarte negocieri cu operatorul. (VIDEO: discuție telefonică cu primarul Ion Manea despre intenția FLORICOLA SA de a renunța la contractul de cesiune a serviciului de salubrizare)

Publicat în Ancheta

În municipiul mehedințean Orșova, unde apa se dă cu porția locuitorilor, iar blocurile sunt încălzite cu lemne, unde sărăcia a devenit blazonul sinistru al urbei riverane Dunării, primarul dă în judecată Agenția Națională pentru Administrare Fiscală (ANAF) după ce aceasta i-a recuperat o creanță la bugetul local în valoare de circa 400.000 de lei.

Publicat în Ancheta
Sâmbătă, 07 Mai 2016 00:00

CINE VOR SĂ DEVINĂ PRIMARII ORȘOVEI

Mai mulți candidați se luptă pentru fotoliul de primar al municipiului Orșova, încercând în această perioadă să câștige încrederea orșovenilor prin orice metode. Trei dintre ei au fost consilieri municipali, timp de mai multe mandate, perioadă în care i-au împovărat pe cetățeni în toate felurile. cantitate.
Publicat în Ancheta
Pagina 7 din 7

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…