IDS SIGLA PRINT

Personalul specializat propriu al Spitalului Județean de Urgență din Drobeta Turnu Severin efectuează analizele medicale necesare diagnosticării pacienților internați în unitatea medicală, începând cu data de 30 aprilie, după ce acest serviciu a fost internalizat.

Pentru unele partide politice mehedințene ar trebui să existe în acest an un proces radical de reformare internă. Este evident vorba despre acele partide care în anul electoral 2020, în mod special la scrutinul local, nu au obținut un rezultat bun, în felul acesta ele fiind scoase pentru moment din orice ecuație electorală pentru următoarele alegeri.

Și la sfârșitul anului trecut, dar în mod special la începutul acestui an, pe fondul măsurilor restrictive luate de autorități în contextul crizei Covid-19, se constată și în județul Mehedinți o încercare de revitalizare a naționalismului politic. Este pentru prima dată după foarte mulți ani când mișcarea naționalistă din județ începe să se manifeste, dar și să se organizeze.

Aproape 22.000 de mehedințeni sunt înregistrată în evidența Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Mehedinți (DGASPC) ca având dizabilități, ceea ce reprezintă aproximativ 10 la sută din populația județului. Printre aceste persoane declarate „cu handicap” se află și multe care nu justifică o astfel de calitate dar o folosesc pentru obținerea unor avantaje materiale.

Sâmbătă, 27 Februarie 2021 19:15

Ramona Cupă, în fața unei mari oportunități

Ramona Cupă, unul dintre vicepreședinții Consiliului Județean Mehedinți, și-a preluat atribuțiile delegate de către președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu. Astfel, Ramona Cupă urmează să coordoneze activitățile din domeniul fondurilor europene, precum și una dintre cele mai importante direcții ale Consiliului Județean Mehedinți, Direcția pentru Managementul Proiectelor, Dezvoltare Durabilă și Turism.

Zeci de furnizori, unii cunoscuți, alții mai puțin cunoscuți, încearcă să atragă de pe piața liberă de energie electrică cât mai mulți consumatori casnici, prin ofertele pe care le-au pus la bătaie. ANRE a prelungit până la finele lunii iunie perioada în care consumatorii casnici pot încheia contracte de furnizare pe piaţa reglementată. Piaţa de energie electrică a fost complet liberalizată la 1 ianuarie 2021.

Pagina 2 din 19

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…