Romeo Crîșmaru

Romeo Crîșmaru

"A fi politician înseamnă să fii capabil să spui dinainte ce-o să se întâmple mâine, săptămana viitoare, luna viitoare, anul viitor. Iar apoi să poți explica de ce nimic din toate astea nu s-a întâmplat."

- citat de Winston CHURCHILL

Primarul penal al municipiului Orșova, inculpatul Stoica Marius Simion, are noi probleme grave ca urmare a modului abuziv și discreționar în care a condus municipiul, în mandatul precedent. Mai exact, un audit financiar efectuat de Camera de Conturi Mehedinți, pentru anul 2020, a scos la iveală sume cheltuite nejustificat cu nemiluita, doar pentru ca primarul a dorit să își satisfacă ambițiile. Cea mai grea palmă dată lui Stoica a fost certificarea abuzurilor comise asupra managerului Spitalului Municipal, pe care l-a demis, succesiv, de patru ori în numai două luni. Acum, Stoica trebuie să scoată din buzunar peste un miliard de lei vechi. Prejudiciile totale ajung la peste 400.000 de lei!

Începând cu data de 1 iulie 2021, cetățenii din municipiul Drobeta Turnu Severin vor achita taxa de utilizare a serviciului de salubrizare la puncte speciale de încasare puse la dispoziție de către Primăria Drobeta Turnu Severin.

Vezi în materialul VIDEO toți pașii pentru a vă înscrie! ATENȚIE!!! DATA LIMITĂ ESTE 30 IUNIE 2021!

Începând cu data de 1 iulie 2021, cetățenii din municipiul Drobeta Turnu Severin vor achita taxa de utilizare a serviciului de salubrizare la puncte speciale de încasare puse la dispoziție de către Primăria Drobeta Turnu Severin. În continuare sunt detaliați toți pașii pe care dumneavoastră trebuie să îi parcurgeți pentru a vă asigura că procedura se va desfășura ușor și fără probleme.

Penalul Marius Stoica, ales ca primar pentru al doilea mandat, în municipiul Orșova, a fentat din nou justiția, în procesul penal care a ajuns la al nouălea termen. Stoica trage de un proces penal ca de o zeamă lungă, doar-doar o putea fenta magistrații să nu îl trimită acolo unde îi este locul. Luni, 7 iunie 2021, a fost deja al nouălea termen de judecată în dosarul în care penalul din fruntea municipiului Orșova o lălăie tot chemând la martori. De această dată, martorul chemat nu s-a prezentat pentru a doua oară, pretinzând că este bolnav, deși autoturismul său a fost surprins de dimineață în parcarea Primăriei Orșova, iar sursele noastre spun că a fost la serviciu.

Prejna, micul sat de legendă al comunei mehedințene Balta, a fost, duminică, 6 iunie 2021, scena unui eveniment de excepție, dedicat eroilor de legendă ai acestor plaiuri pitorești, Tudor Vladimirescu și pandurii săi. (VEZI VIDEO!) În curtea bisericii construite chiar de eroul Revoluției de la 1821, Domnul Tudor și vitejii săi panduri au coborât din negura istoriei și au intrat triumfal, călare pe cai. Evenimentul, organizat cu mult suflet de primarul comunei Balta, Irina Zoican, a reunit un program artistic, premiera unui video-documentar despre Tudor Vladimirescu, dar și momente emoționante cu Angelica Stoican, declarată cetățean de onoare al comunei natale.

Trei candidați au intrat oficial, până duminică, 5 iunie 2021, în bătălia pentru funcția de primar al comunei Obârșia de Câmp, funcție rămasă vacantă după ce primarul ales anul trecut, Florea Stănaia, și-a pierdut mandatul, din motive de ordin penal. Marinela Dumitrele (PSD), Nicolae Butaru (PNL) și Ion Anuța (PMP) și-au depus candidaturile pentru alegerile parțiale din data de 27 iunie 2021. Fiecare dintre cei trei candidați au fost însoțiți, la Biroul Electoral, de colegii de partid.

Pagina 7 din 262

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…