Şi noi ştim să producem căpşuni, nu doar spaniolii! Cam asta şi-or fi spus câteva zeci de localnici din Mehedinţi, care s-au apucat acasă, aproape de inima muntelui, la Gornivița, să cultive fructele zeilor. De şapte ani de când a demarat afacerea primul localnic, producătorii s-au tot înmulţit, iar acum, uniţi, vor să devină un brand şi să aibă şi un festival care să promoveze delicioasele roade.

Publicat în Reportaj

Sistemul de irigaţii este la pământ şi, deşi sunt la dispoziţia statului român un milliard de euro pentru irigaţii, cei care dirijează Ministerul Agriculturii nu mişcă un deget să atragă aceste fonduri. Deşi ministrul Petre Daea cam asta promitea la preluarea mandatului!

Publicat în Reportaj
Luni, 13 Noiembrie 2017 15:59

CIOBANUL CARE A DAT SIBIUL PE SALCIA

Un cioban de pe meleagurile județului Sibiu, unde oieritul are tradiții seculare, a ales, în urmă cu 12 ani, să se stabilească în județul nostru, la Salcia. Omul spune că nu i-a fost prea greu să facă acestă curioasă alegere, deoarece clima din această zonă îl ajută la pășunatul oilor o vreme mult mai îndelungată. Deceniul trăit la malul Dunării nu l-a făcut, însă, să uite de obiceiurile tradiționale ale zonei Sibiului, în special de prepararea brânzeturilor și a specialităților din carne de oaie. Omul deține 1500 de oi și mai bine de 200 de hectare de teren.

Publicat în Reportaj

După aproape cincisprezece ani în care au muncit din greu departe de ţară, pe plantaţiile de căpşuni din Spania, s-au întors acasă şi au pus bazeze unei mici afaceri în agricultură. Fac, desigur, ce au învăţat mai bine, au plantat căpşuni la Ostrovul Corbului în Mehedinţi, iar fructele autentice româneşti au gustul copilăriei noastre şi se vând ca pâinea caldă. Mica afacere este completată mai nou de o plantaţie de un hectar de afini.

Publicat în Reportaj

Coșmarul lipsei de agent termic se apropie de final, pentru severineni. Marți seara a fost pornit cazanul pe păcură, care va asigura furnizarea de agent termic în Severin, iar de acum este doar o problemă de câteva zile până când caloriferele severinenilor vor fi calde. Primii beneficiari ai agentului termic vor fi școlile, grădinițele, spitalele și instituțiile publice, în apartamente urmând să vină căldura la finele săptămânii. Primarul Marius Screciu a supravegheat ultimele pregătiri de la termocentrală. (VIDEO REPORTAJ DE LA FAȚA LOCULUI! - deasupra)

Publicat în Reportaj

Dacă în fiecare zi zeci, dacă nu sute de români iau calea străinătăţii, unde îşi caută o viaţă mai bună, există şi străini care vin în ţara noastră şi chiar reuşesc. Asemenea este şi povestea unui tânăr inginer francez, care a renunţat la patria vinurilor pentru a-şi face un viitor în România. Sunt zece ani de când la Corcova, în Mehedinţi, acest tânăr trăieşte o frumoasă poveste românească, lucrând într-o podgorie, adică făcând exact ceea ce-i place. Povestea lui poate fi un model pentru sute de tineri români care iau zilnic calea străinătăţii, pentru a reuşi să-şi facă un rost în viaţă.

Publicat în Reportaj
Pagina 2 din 3

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…