În timpul în care nu conduce Spitalul Municipal din Orșova sau poate chiar concomitent cu această ocupație, Adrian Cican face filosofie pe Facebook. Nu orice filosofie, desigur, ci una a salubrizării naturale. Într-o postare pe constul său de socializare, Adrian Cican susține, nici mai mult, nici mai puțin, că în perioada de câteva luni, în care operatorul de salubrizare nu a ridicat gunoiul, salubrizarea s-a făcut cu ajutorul câinilor, șobolanilor și a vântului. Un fel de salubrizare BIO, fără utilaje poluante și fără zgomot!
Este adevărat că tot ceea ce nu au reușit câinii și șobolanii să mănânce a încercat Primăria să ridice, dar mizeria ridicată a fost aruncată prin păduri și cimitire. Revenind la câini și șobolani, se pare că aceștia ori au renunțat la dieta cu gunoaie, ori au murit, deoarece în aprilie mormanele de gunoi ajunseseră la aproape 10 metri înălțime. Dacă au crăpat câinii și șobolanii, oare cine va ridica gunoiul de la spital, după ce unitatea sanitară nu mai are contract cu nicio firmă specializată?