Imprimă această pagină

Deși județul Mehedinți se află pe primul loc pe țară ca prezență la vot (27,55 la sută, la ora 15:00), de la procesul electoral nu au lipsit incidentele grave, unele dintre ele cu iz penal. Zeci de pădurari se agită pe lângă secțiile de votare din nordul județului. Un viceprimar și soția sa au fost prinși când dădeau cadouri alegătorilor și le indicau cu cine să voteze. În fața secției de votare nr. 1 din Severin, un individ dădea bani alegătorilor, dintr-o mașină. În mai multe secții de votare, membrii sunt obligați să semneze în alb procesele verbale. Turismul electoral se face în draci!

E nebunie totală în Mehedinți, județ care, de altfel, se află pe primul loc în țară la procentul de prezență la vot. Tot pe primul loc se află Mehedințiul și la turismul electoral: Nu mai puțin de 16.457 de alegători au votat pe liste suplimentare, până la ora 14:00!

Din județ nu au lipsit nici incidentele grave, cele mai multe penale. Astfel, dacă în seara dinaintea votului au apărut semnale potrivit cărora directorul Direcției Silvice Mehedinți, Sorin Nicolicioiu, mobiliza pădurarii și șefii de ocol, în ziua votului zona de nord a județului era împânzită de pădurari, culmea, îmbrăcați chiar în uniforme.

Locțiitorul președintelui Secției de Votare 1 din Severin, avocatul Radu Bîzu, povestește cum au venit două mașini în fața secției și persoanele din interior au oferit bani alegătorilor: „Au venit două mașini, au parcat în fața secției, din una, un BMW negru, am apucat să observ că doamna de la volan, blondă, a oferit sume de bani la 4 persoane care au intrat în grup compact să voteze, de la Izimșa și Orșova. Au mai intrat anterior grupuri compacte de câte 20 de persoane”. (VEZI ÎNTREAGA MĂRTURIE ÎN VIDEO AFLAT DEASUPRA!)

Și deputatul PMP Ion Cupă transmis un mesaj dur, legat de pădurarii agenți electorali, imediat după ce și-a exercitat dreptul de vot, în jurul orei 10:00, la secția de votare de la Școala Generală nr. 9. „Aș vrea să transmit un mesaj pădurarilor din județ, să stea acasă pentru că nu este frumos ce face șeful Direcției Silvice. Îl atenționez, totodată, și pe domnul ministru PNL, care încuviințează ceea ce face acest individ, să îl retragă din procesul de votare, pentru că sunt prea multe semne de întrebare asupra activității pădurarilor. Este ușor de văzut ce se întâmplă în județ!”, a declarat deputatul Ion Cupă.

 

 La Bîlvănești, mai mulți cetățeni acuză faptul că reprezentații unui anumit partid au dat mită pentru a primi voturi. Viceprimarul localității Bâlvănești este acuzat că ar fi dat mită pentru ca partidul său să primească voturi în ziua alegerilor. „De la Primărie a venit cineva (un bărbat și o femeie). Ne-au dat niște pachete pentru cei mici. În final, ne-au zis să votăm PNL.”, a spus un bărbat din comună. „Ne-au spus că avem copilul la școală și ne-au adus niște plase cu cadouri, de Moș Nicolae. Ne-au zis să votăm.”, a spus o localnică din Bîlvănești.

„A fost înregistrată o sesizare cu privire la faptul că, reprezentantul unei primării ar fi oferit bunuri, sub formă de daruri, mai multor cetățeni de pe raza localității Bâlvănești, cu scopul de a vota o anumită formațiune politică. La fața locului s-a deplasat echipa operativă a poliției care, în urma verificărilor efectuate, a stabilit că aspectele sesizate se confirmă. În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșiriii infracțiunii de oferirea sau darea de bani, bunuri sau foloase pentru determinarea alegătorului să voteze sau să nu voteze o anumită lista de candidați ori un candidat. Oferirea sau darea de bani, de bunuri ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze un anumit competitor electoral se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. Precizăm că și tentativa la infracţiunile electorale se pedepseşte”, se arată în comunicatul de presă transmis de IPJ Mehedinți.

În Drobeta Turnu Severin, în fața secției de votare numărul 1, de la Palatul Culturii „Teodor Costescu”, niște indivizi ofereau, dintr-o mașină, bani alegătorilor. Sesizată la 112, Poliția a confirmat sesizarea. O recunoaște chiar președintele secției de votare. Vedeți mărturii șocante în materialul VIDEO, aflat deasupra!

În mai multe secții de votare, președinții de secție îi oblică pe membri să voteze în alb procesele verbale. Se întâmplă la secția nr. 5 din Severin, unde președinte este un fost colonel, dar și la secția 30 din municipiu, precum și la o secție de votare din satul Colibași.

La o secție de votare din Valea Copcii, prezența la vot a ajuns deja, la ora 15:00, la aproape 180 la sută.

Citit 2132 ori Ultima modificare Duminică, 06 Decembrie 2020 15:48
Romeo Crîșmaru

"A fi politician înseamnă să fii capabil să spui dinainte ce-o să se întâmple mâine, săptămana viitoare, luna viitoare, anul viitor. Iar apoi să poți explica de ce nimic din toate astea nu s-a întâmplat."

- citat de Winston CHURCHILL

Website romeocrismaru.blogspot.ro
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…