Investiția are o valoare de 12,3 milioane euro și este suportată în mare parte de Compania Națională de Investiții, la care se adaugă și o contribuție a Consiliului Județean Mehedinți.
„Am mers la Palatul Victoria astăzi și am purtat, înainte de ședința de Guvern, câteva discuții cu doamna prim-ministru Viorica Dăncilă și membrii Executivului pentru a susține acest proiect de hotărâre important pentru județul Mehedinți. În prezent, obiectivul se află la Compania Națională de Investiții, iar decizia de finanțare are la bază în primul rând Strategia de Dezvoltare a Județului Mehedinți, dorința Guvernului de a revitalizare a infrastructurii sportive locale și naționale, crearea condițiilor necesare practicării sporturilor de masă benefice pentru sănătate, dar și crearea premiselor pentru creșterea performanțelor românești la nivel internațional. În plus, împreună cu secretarul de stat în cadrul Ministerului Dezvoltării, Alin Chirilă, am făcut demersuri pentru obținerea finanțării necesare acestui obiectiv și pentru faptul că știm că locuitorii din Drobeta Turnu Severin și din județul Mehedinți au arătat că reabilitarea / modernizarea Bazinului de înot este principala investiție pe care și-o doresc implementată în orașul reședință de județ”, a precizat președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.
Conform proiectului, Bazinul de înot va avea, pe de o parte, spațiul modern destinat înotului, cabinet medical, grupuri sanitare, vestiare, cabine de schimb, iar pe de altă parte, va avea spații pentru saună, masaj, jacuzzi, salină, dușuri, sală de fitness, birouri administrative și spații pentru depozitare. Totodată, se vor face lucrări necesare creșterii performanței energetice a anvelopei clădirii. În urma investiției care se va face, Bazinul de înot din Drobeta Turnu Severin va fi unul care va corespunde organizării evenimentelor olimpice, acesta urmând să fie dotat cu toate echipamentele performante de monitorizare și măsurare a competițiilor.

„Îi mulțumesc doamnei premier Viorica Dăncilă, domnilor vicepremieri Daniel Suciu și Mihai Fifor, domnului ministru Eugen Teodorovici și secretarilor de stat din cadrul Ministerului Dezvoltării Adrian Ionuț Gâdea și Alin Chirilă pentru susținerea acestui proiect! Este o dovadă că Guvernul PSD se îndreaptă către dorințele oamenilor, iar mehedințenii apreciază din plin măsurile luate pentru ei!”, a mai declarat Aladin Georgescu.