La Consiliul Județean Mehedinți, primarul comunei Vlădaia, Viorel Spuză, a semnat contractul de finanțare pentru obiectivul de investiții „Modernizare drumuri de interes local în comuna Vlădaia, județul Mehedinți”, finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală II.
Evenimentul a avut loc în prezența președintelui Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a vicepreședintelui Renatta Nanciu, precum și a secretarului de stat în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Alin Chirilă.
„Este vorba despre aproape 8,3 milioane lei, sumă foarte importantă de bani care va fi investită pentru ca locuitorii din Vlădaia să aibă drumuri modernizate. Mulțumesc Ministerului Dezvoltării pentru faptul că, după ce, la Consiliul Județean am trecut proiectele finațate inițial prin PNDL II, pe fonduri europene, s-a făcut o economie semnificativă care, iată, este distribuită comunităților locale din Mehedinți care aveau proiecte pe lista de rezervă! Îi doresc mult succes domnului primar!”, a declarat președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.