Imprimă această pagină

Președintele PNL Mehedinți, Virgil Popescu, a declarat că sprijină demersul istoric al consilierilor PNL și PND de la Orșova de a readuce serviciile publice locale, concesionate acum 10 ani societății FLORICOLA, în subordinea municipalității, prin înființarea unei entități a Consiliului Local care să le administreze direct. Primul pas către acest deziderat a fost făcut în luna septembrie, când contractele de concesiune a serviciilor publice de apă-canal și salubrizare, către FLORICOLA SA, au fost reziliate.


Președintele PNL Mehedinți, totodată și candidat al filialei pentru funcția de deputat, la alegerile parlamentare din luna decembrie, a declarat, în timpul unei conferințe de presă, că va sprijini, inclusiv din viitoarea sa calitate de deputat, eforturile consilierilor PNL și PND de la Orșova de a înființa, în cadrul Primăriei Orșova, servicii proprii de salubrizare și apă-canal, apreciind faptul că astfel de servicii, bine gestionate, sunt un câștig pentru orice municipalitate. Întrebat explicit dacă va sprijini aceste demersuri, Virgil Popescu a declarat: „Evident că eu sunt pentru ca Primăria, Unitatea Administrativ Teritorială, să își gestioneze singură aceste servicii, pentru că eu cred că sunt profitabile și pot aduce bani la bugetul local, dar cu un management performant și care să nu bage mâna până la cot în banii cetățenilor”.

Reamintim faptul că, în prima jumătate a lunii septembrie 2016, consilierii PNL și PND din Consiliul Local Orșova au reziliat două contracte deosebit de importante, prin care serviciile publice de salubrizare și apă-canal fuseseră, în urmă cu 10 ani, concesionate societății FLORICOLA SA. Rezilierea s-a făcut în urma unor controale efectuate de o comisie de control de la nivelul Consiliului Local, care a întocmit două rapoarte înfiorătoare din punct de vedere al neregulilor majore descoperite pe teren, în administrarea celor două servicii publice municipale.

Urmăriți întreaga declarație a liderului PNL, în materialul VIDEO, de deasupra articolului!

Citit 2199 ori Ultima modificare Sâmbătă, 12 Noiembrie 2016 23:53
Etichetat cu
Romeo Crîșmaru

"A fi politician înseamnă să fii capabil să spui dinainte ce-o să se întâmple mâine, săptămana viitoare, luna viitoare, anul viitor. Iar apoi să poți explica de ce nimic din toate astea nu s-a întâmplat."

- citat de Winston CHURCHILL

Website romeocrismaru.blogspot.ro
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…