A fost nevoie de un scandal de presă, dar și de intervenția divină pentru ca factorii responsabili să își amintească și de campionii Clubului de caiac - canoe din Orșova, unul dintre cele mai prestigioasă din țară și o adevărată fabrică de campioni nașionali, olimpici și mondiali. Evident că sportivii au fost uitați complet de ministerele care îi guvernează, Ministerul Tineretului și Sportului și de Ministerul Educației și Cercetării și nu de administrația locală, care nu avea nicio atribuție în finanțarea lor.
Cu toate acestea, este greu de crezut cum nimeni de la Primăria Orșova nu a văzut că acei copii fac foamea, până când nu au citit în presă grozăvia. Urmând exemplul Consiliului Județean Mehedinți, care, în luna decembrie 2019, a alocat fondurile necesare hranei, mai exact suma de 20 de lei pe zi/sportiv, Consiliul Local Orșova pare să se fi trezit din letargie, iar în ziua de 20 ianuarie 2020 a votat o hotărâre prin care alocă CSS Orșova suma de 82.000 de lei. Cu alte cuvinte, Consiliul Județean Mehedinți alocă 20 de lei pe zi, Primăria Orșova 5 lei pe zi, la hrana sportivilor. Diferența de 10 lei pe zi, până la costul normei zilnice de hrană a unui sportiv, de 35 de lei, va veni de le Ministerul Educației Naționale.
Citește și SPORTIVII DIN ORȘOVA, SUSȚINUȚI DE CONSILIUL JUDEȚEAN
Citește și PERFORMANȚĂ CU BURTA GOALĂ, LA CSS ORȘOVA. CAMPIONII UMILIȚI