În urmă cu exact un an de zile, primarul Marius Stoica trimitea polițiștii locali din subordine să amendeze un orșovean care posta pe Facebook un comentariu extrem de dur la adresa lui. Iar nemulțumirea primarului s-a confirmat atunci când orșoveanul s-a trezit cu poliția locală la ușă și cu o amendă în valoare de 200 de lei. Dar vremea a trecut, iar primarul a descoperit că Poliția Locală este inutilă, ia bani degeaba și trebuie desființată. Poate pentru că, de atunci, polițiștii locali nu au mai amendat pe niciunul din cei care îl critică. În stilul său caracteristic, Stoica a dat o declarație care a reușit să șocheze opinia publică din România.
„Am cheltuieli de la bugetul local, cu Politia Locală, care ajung la 6 miliarde lei vechi. O cheltuială cât se poate de enormă pentru o muncă de nimic. N-am văzut o amendă data pentru mâncat de semințe, pentru coji și se mănâncă foarte mult în parcuri”, a declarat Marius Stoica.
Doar că, la fel ca de fiecare dată, primarul pare să vorbească mai întâi și abia apoi să se documenteze! Orșova nu pote fi primul municipiu din România în care să se desființeze Poliția Locală, pentru simplul motiv că această structură nu poate fi desființată. Poliția Locală a luat ființă în anul 2010, prin legea 155, lege în care se arată foarte clar că structura este doar administrată de autoritățile locale. Mai mult, tot în anul 2010, Uniunea Europeană a cerut României să înființeze Poliția Locală, ca o structură care să integreze atribuțiile de bază ale unei autorități publice locale în domeniul ordinii publice și controlului în plan local.
„Poliţia locală se înfiinţează în scopul exercitării atribuţiilor privind apărarea drepturilor şi libertaţilor fundamentale ale persoanei, a proprietăţii private şi publice, prevenirea şi descoperirea infracţiunilor (…) Poliţia locala îşi desfaşoara activitatea (…) în conformitate cu reglementarile specifice fiecarui domeniu de activitate, stabilite prin acte administrative ale autoritaţilor administraţiei publice centrale şi locale”, se arată în Legea 155/2010.
Ce îl mână, totuși în luptă pe vajnicul primar! Cel mai probabil ceva interese proprii, pe care le vom devoala în curând! Până atunci, însă, aceeași Poliție Locală ce azi nu îi mai servește domnului primar, era trimisă în ianuarie 2019 să îl amendeze cu 200 de lei, pe orșoveanul Ionuț Pomar, care postase pe contul mamei sale un comentariu extrem de dur legat de atitudinea primarului față de managerul Spitalului Municipal de atunci, Adrian Cican.
Pe această cale, rugăm respectuos toți juriștii din Orșova să îl anunțe pe primarul atotputernic despre faptul că nu poate desființa, prin hotărâre a Consiliului Local, o structură înființată prin lege votată în parlament și că, deși i se mai spune parlament local, Consiliul Local nu este totuși Parlamentul României.