Toate Stirile
În ședința ordinară a Colegiului Prefectural Mehedinți, de marți, 28 iunie, a fost adusă în discuție problema gravă de mediu de la Termocentrala ROMAG PROD, unde instalația de evacuare a zgurii și cenușii în șlam dens poluează, chiar dacă pentru…
Citit 1543 ori
BREXIT AUTOHTON ÎN CONSILIUL LOCAL SEVERIN Recomandat
A doua zi după celebrul BREXIT britanic, la Drobeta Turnu Severin, la mare distanță de locul în care britanicii au încercat să înjunghie pe la spate Uniunea Europeană, avea loc constituirea Consiliului Local rezultat în urma alegerilor locale din data…
Citit 3728 ori
A apărut numărul 2 din noua serie a revistei de cultură severinene TERRA GRIFONIS. Editată de către Palatul Cultural „Theodor Costescu”, sub egida Consiliului Local al municipiului Drobeta Turnu Severin, revista TERRA GRIFONIS, al cărei director este talentatul poet şi…
Citit 2542 ori
Noul consiliu local al municipiului Orșova își începe activitatea cu stângul. Prima hotărâre este emisă cu nerespectarea legii, potrivit căreia în comisia de validare, „numărul de locuri cuvenite fiecărui grup se determină în funcție de numărul de mandate obținute de…
Citit 2344 ori