Comuna mehedințeană Malovăț își continuă dezvoltarea edilitară, după ce autoritățile locale au cerut de la Ministerul Dezvoltării fonduri destinate unor alimentări cu apă și pentru asfaltarea unor drumuri comunale.


Primarul comunei, Ion Michescu, spune că s-au realizat mai multe studii de fezabilitate și urmează ca lucrările să înceapă, dacă vor veni și banii prin Programul Național de Dezvoltare Locală. Este vorba de șase lucrări noi. Demersurile primarului sunt, însă îngreunate de dezastrul pe care l-a găsit la Primărie, după apusul epocii Băzăvan, o epocă în care totul se vindea și se cumpăra, inclusiv islazul comunal.

În comuna Malovăț continuă lucrările de modernizare, chiar dacă noua administrație, instalată după alegerile de anul trecut, are dificultăți majore ca urmare a degringoladei descoperite aici, lăsate de administrațiile anterioare. Dacă pentru accesarea fondurilor europene a fost nevoie de o reeșalonare a datoriilor către fisc, procedură destul de greoaie, edilii comunei Malovăț își îndreaptă acum speranțele către Ministerul Dezvoltării și Programul Național de Dezvoltare Rurală. Primarul Ion Michescu spune că a trimis solicitări pentru șase lucrări. Este vorba de canalizare la Malovăț și Colibași, alimentarea cu apă a satului Negrești, asfaltarea a 15 kilometri de drumuri comunale, introducerea iluminatului public pe leduri și reabilitarea unor școli.

Circa 180 de miliarde de lei vechi ar fi necesari, în opinia primarului comunei Malovăț, pentru realizarea acestor obiective, foarte importante pentru comunitate. Primarul spune, totuși, că ar fi bine și dacă măcar o parte din proiectele depuse ar fi aprobate.

Comuna Malovăț este una dintre cele mai populate din județ și are în componență mai multe sate amplasate în zone considerate greu accesibile. Cu toate acestea edilii au reușit să dezvolte comuna, cel puțin la capitolul infrastructură.

Citit 2687 ori Ultima modificare Marți, 28 Martie 2017 01:32
Etichetat cu
Romeo Crîșmaru

"A fi politician înseamnă să fii capabil să spui dinainte ce-o să se întâmple mâine, săptămana viitoare, luna viitoare, anul viitor. Iar apoi să poți explica de ce nimic din toate astea nu s-a întâmplat."

- citat de Winston CHURCHILL

Website romeocrismaru.blogspot.ro

Lasă un comentariu

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…