Proiectul ORȘOVA METROPOLITANĂ, susținut de ALADIN GEORGESCU și CONSTANTIN POPESCU, candidatul PSD la funcția de primar al Orșovei, este îmbrățișat și de primarii celor patru comune ce se vor asocia proiectului, Svința, Dubova, Eșelnișa și Ilovița. Urmăriți un interviu cu primarul comunei Svinița, Nicolae Curici! (VIDEO)

Reporter: Domnule primar, se vehiculează ideea înființării ZONEI METROPOLITANE ORȘOVA, o zonă care ar trebui să cuprindă și comuna Svinița. Ce ar însemna pentru această comună apartenența la o zonă metropolitană, având în vedere că vă ajută să dezvoltați turismul și nu numai?

Nicolae Curici: Înființarea unei zone metropolitane în jurul municipiului Orșova este o idee foarte bună. Ar fi foarte benefic pentru locuitorii din această localitate. Tocmai faptul că este departe de Orșova, aceasă ZONĂ METROPOLITANĂ ne-ar aduce foarte multe beneficii. În primul rând, am conta la dezvoltarea turismului, am putea dezvolta proiecte integrate pentru locuitorii din toată Clisura. Clisura Dunării, după cum știți, este de o frumusețe rară, este un viitor pentru turiști, este o zonă în care se va dezvolta turismul. S-a dezvoltat și până acum, dar pe viitor există premisele unei dezvoltări mult mai mari, care va fi cuprinsă de la Orșova și până la Moldova Nouă. Eu zic că, în 5 – 6 ani, zona va fi împânzită de pensiuni, agropensiuni, case de vacanță, deoarece este o zonă foarte frumoasă și deja vin turiști din România, dar și din alte țări. Pe lângă dezvoltarea turismului, care presupune aducerea curentului electric și a apei potabile până la casa de vacanță sau pensiune, ar fi foarte necesară și aducerea gazelor naturale în zonă. Asta ar contribui foarte mult și la dezvoltarea turismului, dar și la rămânerea tinerilor în zonă. Să nu mai plece, ci să își dezvolte mici afaceri profitabile aici în satul lor de baștină. După cum știți, nu numai Clisura Dunării, ci și întreaga țară se confruntă cu migrația tinerilor către marile orașe și către țări din Occident. Nouă în fiecare an ne pleacă câteva zeci de tineri din comună, către Timișoara sau către țări precum Germania, Spania, Italia.

Reporter: Totodată vorbim de proiecte integrate și se apropie un nou exercițiu financiar european care înțeleg că va acorda acorda atenție proiectelor mari și foarte mari. De ce proiecte mari ar avea nevoie Svinița, să zicem în prima fază, cât mai urgent?

Nicolae Curici: În primul rând, am extinde rețea de distribuție a energiei electrice pe toată zona, adică pe toți cei 24 de kilometri de drum național riveran Dunării, în zona administrată de comuna Svinița. Apoi extindem rețeaua de apă potabilă, rețeaua de gaze. Gazele sunt extrem de necesare și pentru locuitorii comunei, deoarece, chiar dacă pădurea cade pe noi, lemnul este destul de costisitor și greu de adus, costul e mare pe metrul cub, la fel și transportul, marea majoritate a popoulației este îmbătrânită, e mai greu cu făcutul focului iarna, cu spartul și adusul lemnului. Așa că gazele ar fi o oportunitate foarte bună la noi.

Reporter: Ați vorbit, de foarte multe ori, despre Orșova, ca despre o soră mai mare a Sviniței și că Orșova este legată indisolubil de toate localitățile din Clisura Dunării!

Nicolae Curici: Așa este! Orșova este cumva sora noastră mai mare. Totul se legă de Orșova, și administrativ, și în orice fel. Toate drumurile noastre duc la Orșova și trec prin Orșova. Chiar dacă mergi mai departe, la Severin, La București, trebuie să treci prin Orșova. Mai mult, cred că avem peste 200 de locuitori ai Orșovei care provin de aici, din Svinița. Sigur, ne-am bucura foarte mult dacă Orșova s-ar dezvolta și ea într-un ritm mult mai alert din punct de vedere turistuc, economic. Orșova cândva a avut fabrici, a avut Șantierul Naval, acum nu mai are nimic, nu este un oraș cu multe locuri de muncă, iar orșovenilor asta le trebuie: și locuri de muncă, și străzi asfaltate, și parcuri, și apă-canal, dar, în primul rând, le trebuie locuri de muncă. Neavând locuri de muncă bine plătite, oamenii au plecat și tot mai pleacă.

Reporter: Acest proiect, ORȘOVA METROPOLITANĂ, este susținut și de către președintele Consiliului Județean, Aladin Georgescu – PSD. Cât de important ar fi un sprijin de la nivel județean, un sprijin politic și guvernamental?

Nicolae Curici: Sigur, fără un sprijin politic, este mai greu de realizat, mai ales că ORȘOVA METROPOLITANĂ este DEOCAMDATĂ un proiect pe hârtie, trebuie pus în preactică, trebuie urmați toți pașii juridici privind înființarea. Un sprijindin partea Consiliului Județean și a Guvernului este binevenit. Ne pot ajuta cu specialiști, cu consultanți privind înființarea acestei zone metropolitane și după aceea cu accesarea de proiecte integrate pe noul exercițiu financiar de la Uniunea Europeană. Sigur, ZONA METROPOLITANĂ, avât și teritoriul mai mare, și mult mai mulți locuitori, proiectele europene se pot accesa mult mai ușor.

Citit 3200 ori Ultima modificare Duminică, 24 Mai 2020 23:37
Romeo Crîșmaru

"A fi politician înseamnă să fii capabil să spui dinainte ce-o să se întâmple mâine, săptămana viitoare, luna viitoare, anul viitor. Iar apoi să poți explica de ce nimic din toate astea nu s-a întâmplat."

- citat de Winston CHURCHILL

Website romeocrismaru.blogspot.ro

Lasă un comentariu

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…