ȘEDINȚA COMITETULUI JUDEȚEAN PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ

Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat marți, 29 ianuarie 2019, la ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Mehedinți, întrunită de prefectul județului Mehedinți, Nicolae Drăghiea. La întâlnire au participat reprezentanții instituțiilor județene care au rol în gestionarea situațiilor de urgență.

În cadrul întâlnirii s-au făcut informări cu privire la activitatea CJSU, a Inspectoratului pentru Situații de Urgență, în ultima parte a anului 2018, s-a prezentat o analiză privind funcționarea sistemului de alimentare cu apă și a sistemului de canalizare în Drobeta Turnu Severin, s-au făcut recomandări privind protejarea biodiversității în județ și s-a discutat despre efectele nevaccinării populației și pericolul contactării bolilor contagioase.

În acest context, în ceea ce privește gripa, în județul Mehedinți, situația este sub control, fiind înregistrate în prezent, patru cazuri care au necesitat spitalizare, persoanele respective fiind acum, izolate la domiciliu, în afara oricărui pericol. Situația nu este gravă în județul Mehedinți datorită faptului că vaccinarea s-a desfășurat corespunzător în cazul persoanelor predispuse la îmbolnăvire. Datele au fost prezentate de conducerea Direcției de Sănătate Publică Mehedinți care a arătat că în unitățile de învățământ, triajul se desfășoară conform protocolului, copiii depistați cu simptomele gripei fiind trimiși la medicul de familie.

Citit 3410 ori Ultima modificare Joi, 31 Ianuarie 2019 00:34
Etichetat cu
Romeo Crîșmaru

"A fi politician înseamnă să fii capabil să spui dinainte ce-o să se întâmple mâine, săptămana viitoare, luna viitoare, anul viitor. Iar apoi să poți explica de ce nimic din toate astea nu s-a întâmplat."

- citat de Winston CHURCHILL

Website romeocrismaru.blogspot.ro

Lasă un comentariu

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…