PRO ROMÂNIA depășește toate limitele bunului simț politic la Mehedinți. În filiala condamnatului Adrian Duicu, candidații la funcțiile de primari trebuie să fie musai penali. Mihaela Dunărințu, soția fostului primar din Baia de Aramă – Rafael Dunărințu, aflat la pușcărie pentru fraudarea de fonduri europene și corupție, ea însăși condamnată în același dosar, la un an și 6 luni de închisoare pentru „folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene, în formă continuată”, a fost desemnată cu mare gălăgie candidat PRO ROMÂNIA pentru funcția de primar.

Publicat în Jurnal de campanie

De aproape doi ani, un proiect de lege iniţiat de PMP se află pe ordinea zi a plenului Camerei Deputaţilor, însă mereu amânat la vot. Proiectul de lege vizează modificarea Legii 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public. Ca principiu, proiectul PMP vrea aducerea la zi a legii informaţiilor publice, ţinându-se cont de faptul că dezvoltarea tehnologică în epoca digitalizării poate facilita o actualizare mai rapidă şi mai detaliată a acestor informaţii. Fapt care ar creşte gradul de transparenţă aşteptat de cetăţeni.

PMP Mehedinți a devenit organizația în care tinerii vin să își facă o carieră politică. Un exemplu elocvent este GEORGE BĂZĂVAN, un tânăr de doar 26 de ani care candidează pentru funcția de primar al comunei Malovăț.

PMP Drobeta Turnu Severin face noi achiziții în perspectiva alegerilor locale din acest an. După ce Ramona Cupă a devenit președintele PMP Drobeta Turnu Severin, organizația și-a ales o conducere nouă care a demarat un amplu proces de consolidare prin înregimentarea în rândurile sale de oameni care, în general, nu au mai făcut politică.

INTERVIUCandidatul PMP pentru funcția de primar al comunei Breznița Motru își dorește să scoată la lumină o zonă lăsată de izbeliște și afectată de nepăsare

Secretarul General al PMP Drobeta Turnu Severin, EDUARD KOLER a acordat un interviu, în exclusivitate, pentru jurnalmehedinti.ro și Informația de Severin. Un dialog sincer despre viața politică, ambiții politice și realități dureroase ale vieții social-politice și econimice mehedințene. Din păcate, colegii noștri de la Tele 2 Drobeta au prezentat imaginile care ne aparțineau, dar le-au cenzurat cu comentarii de tip telenovelă. VĂ PREZENTĂM REALITATEA, în cel de-al patrulea episod și ultimul din această serie!

Publicat în Jurnal de campanie
Pagina 10 din 55

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…