Partidul Mișcarea Populară a lansat astăzi, prin vocea vicepreședintelui național, deputatul Ion Cupă, o provocare politică inedită. Popularii cheamă toți candidații pentru funcțiile de senatori și deputați, de la toate partidele politice, să semneze un pact pentru reducerea la 300 a numărului de parlamentari și eliminarea pensiilor speciale pentru politicienii din România. Cupă îi provoacă pe candidați să susțină turismul mehedințean și preluarea Portului Drobeta de către autoritățile locale.

Publicat în Jurnal de campanie
Duminică, 15 Noiembrie 2020 14:20

Echipa PMP, printre severineni (VIDEO)

Echipa de campanie a PMP Mehedinți și candidații pentru Senat și Camera Deputaților au mers astăzi în mijlocul severinenilor. Programul de guvernare și măsurile propuse de PMP vin cu soluții de dezvoltare și investiții, dar și cu soluții pentru îmbunătățirea situației sociale.

Publicat în Jurnal de campanie

Consilierii locali ai comunei Prunișor și-au ales astăzi viceprimarul (vezi VIDEO, sus!). În ședința de Consiliu Local a mai depus jurământul și ultimul dintre cei 11 consilieri aleși în septembrie 2020, a fost desemnată componența comisiilor de specialitate și a fost aprobat Regulamentul de Ordine Interioară. La evenimentul festiv au fost prezenți senatorul PSD Liviu Mazilu și deputatul PMP – Ion Cupă. Noul viceprimar al comunei Prunișor, Daniel Trușculescu, a obținut 8 dintre cele 11 voturi valabil exprimate și este cel de-al doilea viceprimar al PMP din județul Mehedinți, după cel de la Balta, Dorel Podeanu.

Publicat în Administratii locale

Candidații PMP Mehedinți pentru Parlamentul României s-au aflat astăzi în mijlocul oamenilor din Broșteni și Baia de Aramă, unde și-au prezentat programul electoral.

Publicat în Jurnal de campanie
Sâmbătă, 07 Noiembrie 2020 17:18

SE EXTINDE AMBULATORIUL SPITALULUI JUDEȚEAN

S-a dat startul lucrărilor de construire a unui nou corp de clădire în cadrul proiectului „Extinderea și dotarea Ambulatoriului de Specialitate Integrat din cadrul Spitalului Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin”, în valoare de 13.000.305 lei, din care 2,5 milioane lei este contribuția Consiliului Județean Mehedinți.

Publicat în Administratie

Echipa PMP Mehedinți și candidații la alegerile parlamentare, Ion Cupă (deputat) și (FlorinGagea( (senator) au stat de vorbă azi cu severinenii în Piata Mircea și în Târgul Veterani.

Publicat în Jurnal de campanie
Pagina 5 din 111

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…