Ionuț Sibinescu, cel care era lăudat de unii ca fiind cel mai influent parlamentar mehedințean, a fost tras pe dreapta de colegii săi din ALDE. Probabil pentru că nu a știut, la mitingul PSD, ce înseamnă statul paralel, Sibinescu a fost detranat din funcția de șef sl grupului senatorilor ALDE. Potrivit psnews.ro, locul lui Sibinescu va fi luat de mult mai experimentatul și cu adevărat influentul senator Daniel Zamfir, proaspăt venit de la PNL. Potrivit unor surse politice se pare că lui Sibinescu i s-a tras tocmai de la acel episod jenant din timpul mitingului PSD, când s-a bâlbâit și fâstâcit nereușind să dea o declarație coerentă presei.
Totodată, surse politice, citate de psnews, au spus că este posibil ca în scurt timp liderul ALDE Mehedinți să rămână și fără funcția de președinte al Comisiei pentru constituţionalitate, libertăţi civile şi monitorizare a executării hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului.
- Marți, Iun 26 2018
- Parlamentari
- Comment (0)
- Romeo Crîșmaru

Senatorul ALDE Mehedinți, Ionuț Sibinescu, a rămas fără funcția de conducere pe care o deținea la Senat. Mai exact, nu se mai poate lăuda cu influența pe care o flutura până acum. Începând cu data de 25 iunie, Sibinescu nu mai este liderul grupului ALDE din Senatul României. Surse apropiate vorbesc chiar despre faptul că însuși Tăriceanu i-ar fi tras un perdaf, după gafa de la miting.
Etichetat cu

Romeo Crîșmaru
"A fi politician înseamnă să fii capabil să spui dinainte ce-o să se întâmple mâine, săptămana viitoare, luna viitoare, anul viitor. Iar apoi să poți explica de ce nimic din toate astea nu s-a întâmplat."
- citat de Winston CHURCHILL
Website romeocrismaru.blogspot.roArticole recente - Romeo Crîșmaru
- Sărbătorește Paștele cu bunătăți și oferte speciale în hipermarketurile Carrefour din Drobeta
- Un sfert de veac de comunitate – Cărturești în orașul tău
- Respect pentru tradițiile mehedințenilor
- Ce tip de echipament de îngrijit gazonul ar fi indicat să folosești în funcție de mărimea gospodăriei tale
- TREI aspecte pe care să le iei în considerare atunci când vrei ca hainele tale să fie impecabile