„Le consider alegeri câștigate chiar dacă a fost o luptă puternică cu domnul Klaus Iohannis. Așteptăm turul II, unde noi sperăm că vom obține la fel rezultate bune. Era loc de mai mult, dar important este că le-am câștigat. Vezi toate declarațiile în materialul video de deasupra textului!

Publicat în Guvernare locala

Municipalitatea din Drobeta Turnu Severin s-a mai înmuiat în privința furnizării de agent termic către datornici. Cele 23 de asociații de proprietari care au datorii se pot bucura de reluarea furnizării! Decizia survine după întâlnirea cu președinții asociațiilor cu probleme, pentru a căuta cele mai bune soluții pentru locatari.

Publicat în Social

Prezent astăzi în Mehedinți, ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Daniel Suciu, a făcut o vizită la obiectivul Bazinul de înot, a cărui reabilitare și modernizare este finanțată de Compania Națională de Investiții. Oficialul a fost însoțit de președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, secretarul de stat Alin Chirilă și primarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu.

Publicat în Administratie

Severin, 28 octombrie 2019 – Cu ocazia Halloween-ului, Severin Shopping Center a pregătit un program special, menit să îi ajute pe cei mici să descopere tradițiile asociate cu această sărbătoare de origine celtică. Joi, pe 31 octombrie, începând cu ora 17:00, copiii sunt invitați la o petrecere tematică, cu ateliere de creație și activități educative.

Publicat în Eveniment

Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a prezentat astăzi, în cadrul unei conferinte de presă, principalele proiecte pe care aflate in diverse stadii de implementare pentru modernizarea clădirii principale a Spitalului Județean de Urgență și a altor secții. Vezi întreaga declarație în VIDEO sus!

Publicat în Administratie

Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat astăzi la o ședință de lucru la Spitalul Județean de Urgență din Drobeta Turnu Severin, unde a vrut să se asigure că lucrările de instalare a aparatului RMN primit în urmă cu două săptămâni se derulează așa cum a stabilit, astfel încât, în cel mai scurt timp să poată fi pus în funcțiune, iar pacienții să poată beneficia de investigații medicale performante.

Publicat în Administratie

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…