Alegerile locale din acest an ar fi fost un bun prilej pentru PNL Mehedinţi de a deveni principala forţă politică a judeţului, cu atât mai mult cu cât propunerea lor pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Mehedinţi era Marius Bălu, un politician care a mai deţinut această funcţie. PNL Mehedinţi a reuşit să câştige la ultimul scrutin local doar 8 primării de comune din judeţ, rezultat care este prea puţin pentru un partid de anvergura acestui partid. Cu siguranţă liderii PNL Mehedinţi vor trebui să adopte o altă tactică politică şi electorală în perspectiva alegerilor parlamentare de la sfârşitul acestui an. Pentru că, orice ar spune liderii liberali, scrutinul local din vara acestui an a fost un dezastru pentru PNL Mehedinţi. Poate doar în Drobeta Turnu Severin, acolo unde scorul a fost mai strâns şi, în cele din urmă a obţinut funcţia de viceprimar, adjudecată de Daniel Cîrjan, există o justificare, însă în judeţ a fost un devărat dezastru pentru liberali.
De fapt, dacă e să ne raportăm la prestaţia electorală a PNL Mehedinţi, putem spune, fără a greşi, că păstrarea fotoliului de viceprimar al municipiului Drobeta Turnu Severin a fost cea mai mare victorie electorală a liberalilor mehedinţeni la recentele alegeri locale.
O evoluţie politică neconvingătoare
PNL Mehedinţi părea un partid pe cai mari după rezultatul scrutinului prezidenţial din anul 2014, existând premise pentru relansarea în forţă. Este principalul partid de dreapta din judeţ. PNL Mehedinţi avea şansa să renască substanţial în judeţ, mai ales după rezultatul final al scrutinului prezidenţial. Era imperios necesar ca PNL Mehedinţi să adopte o atitudine mult mai fermă, pragmatică şi coerentă, pentru că numai în felul acesta poate reveni în forţă şi poate deveni un partid important. Acest partid se află, într-adevăr, în faţa unui demers politic important, dar în acelaşi timp necesar, deoarece de strategia politică pe care o va adopta depinde afirmarea sa în judeţ. Fuziunea cu PDL Mehedinţi nu a avut neapărat rolul de a întări PNL Mehedinţi. Acest fapt a fost demonstrat atât cu prilejul alegerilor prezidenţiale din anul 2014, cât şi la ultimul scrutin local.
În perioada scursă de la scrutinul prezidenţial din anul 2014, PNL Mehedinţi a manifestat o atitudine politică neconvingătoare, chiar ştearsă. Paradoxal pentru un partid care a câştigat scrutinul prezidenţial, PNL Mehedinţi s-a complăcut într-o acţiune politică nefiresc de necombativă. În mod normal PNL Mehedinţi trebuia să fie principalul opozant al dominaţiei pesediste din judeţ, principala voce politică de dreapta. Asta în condiţiile în care celelalte partide din judeţ erau prea mici şi neînsemate pentru a emite pretenţii de opoziţie reală. PNL Mehedinţi nu a manifestat niciun fel de opoziţie politică, părând mai degrabă un partid care aşteapta scrutinul local din acest an. Nici Virgil Popescu, nici Marius Bălu, cei doi lideri ai PNL Mehedinţi, nu au lăsat impresia că vor să-şi asume rolul de lideri ai opoziţiei mehedinţene.
PNL Mehedinţi poate să-și revină până la parlamentare?
În perspectiva alegerilor parlamentare din acest an, liberalii locali sunt principalul adversar politic al PSD Mehedinţi, partidul care le-a produs la scrutinul local cea mai usturătoare înfrângere politică. În noul context politic, PNL Mehedinţi are nevoie de o viziune realistă, astfel încât să identifice o strategie electorală eficientă prin care să obţină un procent mult mai mare. Este imperios necesar ca PNL Mehedinţi să adopte o atitudine mult mai fermă, pragmatică şi coerentă, pentru că numai în felul acesta poate reveni în forţă şi poate spera la următorul scrutin la îndeplinirea obiectivului electoral propus. Acest partid se află, într-adevăr, în faţa unui demers politic şi electoral dificil, raportat la scorul obţinut la locale, însă are resurse interne pentru a reveni. Preşedintele PNL Mehedinţi, Virgil Popescu, are capacitatea politică de a adopta, alături de echipa de conducere a acestui partid, o tactică electorală care să diminueze diferenţa existentă în prezent faţă de PSD Mehedinţi, dar şi să demonstreze că partidul pe care îl conduce poate să revină în forţă la nivelul judeţului.