Guvernarea va fi una minoritară, dorința de schimbare este totală, atât la nivel central, cât și local, iar o alianță la guvernare cu PRO ROMÂNIA și ALDE este exclusă! Sunt doar câteva aspecte subliniate astăzi de vicepreședintele PNL Gigel Știrbu și deputatul liberal de Mehedinți – Virgil Popescu, în perspectiva preluării guvernării, după căderea Guvernului Dăncilă, prin moțiune de cenzură. Toate declarațiile, în materialul VIDEO aflat deasupra!

Publicat în Jurnal de campanie

Există viață și după moțiunea de cenzură. Primul mesaj al președintelui PSD Mehedinți, Aladin Georgescu, după votul din Parlamentul României, din data de 10 octombrie 2019, este unul de unitatate: „Situația în care PSD se află astăzi este, de fapt, un simplu test de exercițiu politic în care partidul s-a aflat de multe ori în existența sa”.

Publicat în Politic

Moțiunea de cenzură promisă de opoziție de apropie de punctul culminant. Din Mehedinți doar 2, dintre cei 6 parlamentari, vor vota pentru. Liderul PSD Mehedinți, Aladin Georgescu este convins că moțiunea nu are nicio șansă.

Publicat în Parlamentari

Tinerii social-democrați din Mehedinți le-au făcut bătrânilor de la Căminul din Bâcleș cea mai frumoasă surpriză de Ziua Persoanelor Vârstnice.

Publicat în Politic

PSD urează un sincer „La mulți ani!” persoanelor vârstnice.

Publicat în Politic

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…