ŞANSA PRIMARULUI MARIUS SCRECIU

Primarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu, şi-a început mandatul foarte bine. Deşi se părea că există o majoritate ostilă în Consiliul Local Drobeta Turnu Severin, în cele câteva şedinţe care s-au ţinut până acum în noua legislatura s-a demonstrat că nu există divergenţe între primar, cei doi viceprimari şi majoritatea existentă. În calitatea sa de primar, Marius Screciu şi-a luat în serios rolul de edil-şef al municipiului.

În foarte scurta perioadă de când îşi exercită atribuţiile de primar, Marius Screciu a făcut ceva bun pentru locuitorii municipiului, luând deja o măsură foarte utilă şi apreciată: astuparea gropilor din parcarea Spitalului Judeţean. De ani buni, parcarea Spitalului Judeţean din municipiul Drobeta Turnu Severin era un adevărat chin pentru şoferii care erau nevoiţi fie să parcheze, fie să traverseze această parcare, în carosabil formându-se adevărate cratere. Într-o primă fază, primarul Marius Screciu a luat horărârea să fie astupate gropile, urmând ca în cel mai scurt timp parcarea Spitalului Judeţean să fie reabilitată în totalitate. Evident, aceasta este o primă intervenţie salutară a primarului Marius Screciu, însă ea arată determinarea cu care noul primar vrea să se implice în problematica locală a municipiului Drobeta Turnu Severin. Problemele oraşului sunt multe şi complexe: asigurarea agentului termic pentru iarna 2016-2017, crearea de locuri de muncă prin atragerea de investitorii, înfiinţarea Parcului Industrial, a Portului Comercial etc.

Toate aceste obiective au fost asumate de primarul Marius Screciu şi ele pot deveni realitate până la finele mandatului. Primarul Marius Screciu are o mare şansă să demonstreze că este un ales responsabil şi în slujba comunităţii locale, implicit a cetăţenilor săi, în măsura în care îşi duce la îndeplinire aceste proiecte, având, totodată, capacitatea administrativă şi viziunea necesară pentru a găsi acele soluţii care contribuie la dezvoltarea municipiului Drobeta Turnu Severin. De altfel, aceasta este şansa primarului Marius Screciu, aceea de a demonstra că, dacă există dorinţă, implicare şi determinare, se pot face lucruri bune, că Severinul se poate dezvolta economic şi social dacă este pus în valoare potenţialul pe care îl are.

Marius Screciu a manifestat în permanenţă un interes deosebit pentru comunitatea locală, chiar din perioada în care era simplu consilier local, implicându-se cu suficientă responsabilitate pe linie administrativă. Şi în această calitate, a iniţiat şi susţinut multe proiecte de interes local. Domnia Sa are o experienţă în acest sens, deoarece a deţinut în mai multe mandate funcţia de consilier municipal severinen, fiind şi liderul consilierilor locali social-democraţi, poziţie din care s-a dovedit un edil activ, chiar şi din postura de reprezentant al unui partid de opoziţie. Din momentul în care a fost ales primar al municipiului Drobeta Turnu Severin, pentru Marius Screciu responsabilitatea administrativă este mult mai mare, însă poate să demonstreze că are capacitatea de a implementa proiecte viabile pentru municipalitate, că doreşte să aducă acea schimbare benefică pentru comunitatea locală şi cetăţenii săi printr-o nouă viziune şi un nou program administrativ care să contribuie la dezvoltarea municipiului Drobeta Turnu Severin. Este în primul rând o datorie de ales local responsabil, dar, în acelaşi timp, şi una de politician matur, cu experienţă. Primarul Marius Screciu are o reală oportunitate de a dovedi că este un edil capabil, care îşi asumă pe deplin şi eficient acest rol şi care îşi duce la îdeplinire obiectivele asumate. Totodată, statutul său de primar constituie şi o mare provocare, pentru că de rezultatele obţinute ca primar pe linia administraţiei publice locale depinde continuarea unei cariere publice şi politice de succes.

Citit 1113 ori Ultima modificare Joi, 11 August 2016 01:17
Etichetat cu

Lasă un comentariu

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…