Imprimă această pagină
RAMONA CUPĂ: „E nevoie de investiții masive în reabilitarea energetică a clădirilor”

„Investiția masivă în reabilitarea energetică a clădirilor, inclusiv cele publice, din Severin (spitale, școli, grădinițe, unități sociale sau sedii ale administrației locale) ar aduce numeroase beneficii”, susține președintele PMP Drobeta Turnu Severin, Ramona Cupă.

În opinia liderului organizației municipale a PMP, o investiție masivă în reabilitarea energetică a clădirilor, inclusiv a celor publice, ar putea ajuta la relansarea economiei, prin crearea de locuri de muncă locuri de muncă (inclusiv pentru severinenii veniți din diaspora), relansarea IMM-urilor locale, un mediu mai sănătos pentru activitățile desfășurate în ele, reducerea cu circa 45% a cheltuielilor cu utilitățile.

„Autoritățile locale din Severin trebuie să facă demersurile necesare, inclusiv pentru accesarea unor fonduri europene, care vor fi puse la dispozitie în acest sens (prin Planul Tranziției Verzi), chiar și pentru formarea și perfecționarea celor care vor activa în domeniu”, a precizat Ramona Cupă.

Citit 619 ori Ultima modificare Joi, 30 Aprilie 2020 20:21
Etichetat cu
Romeo Crîșmaru

"A fi politician înseamnă să fii capabil să spui dinainte ce-o să se întâmple mâine, săptămana viitoare, luna viitoare, anul viitor. Iar apoi să poți explica de ce nimic din toate astea nu s-a întâmplat."

- citat de Winston CHURCHILL

Website romeocrismaru.blogspot.ro
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…