Interviu realizat cu deputatul PNL de Mehedinți, Virgil Daniel Popescu

Publicat în Parlamentari

Deputatul PSD de Mehedinți, Alexandru Bălănescu a dezmințit categoric informația potrivit căreia ar fi votat împotriva moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu.

Publicat în Parlamentari

Deputatul PSD de Mehedinți, Alexandru Bălănescu a votat împotriva moțiunii de cenzură! este singurul parlamentar PSD din Mehedinți care a adoptat această atitudine de susținere a Guvernului Grindeanu.

Publicat în Parlamentari

Pentru că mai are câteva zile până la alegerile de la vârful PNL, Cristian Bușoi a dat în patima populismului și s-a gândit să mângâie pe creștet primarii cu majorări salariale, ba chiar să le plângă de milă că nu le mai ajung salariile și pensiile. Vezi ce a declarat Cristian Bușoi!

Publicat în Jurnal de campanie

Alegerile din PNL se apropie cu repeziciune, iar candidații pentru funcția de președinte al partidului istoric aleargă pe ultima sută de metri după voturi. A fost rândul lui Cristian Bușoi să se întâlnească cu liberalii mehedințeni, pentru a-și prezenta moțiunea. În fața unei săli pe jumătate goale, Bușoi a vorbit despre nevoia de stabilitate în PNL, despre schimbare și dorința de a câștiga alegerile prezidențiale și parlamentare viitoare.

Publicat în Jurnal de campanie

Victorie zdrobitoare a candidatului PSD pentru Primăria Șimian, Constantin Trușcă! Cu 3.759 din cele peste 4.200 de voturi exprimate, Trușcă a obținut 91 la sută din sufragii, în timp ce liberalii abia dacă au adunat 8 la sută. Despre Sever Albalași Vișan, zis Gelu Gogoașă, acesta a luat „uluitorul” număr de 19 voturi.

Publicat în Guvernare locala

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…