O nouă ședință ordinară tensionată s-a consumat la Consiliul Local Orșova, o ședință la care consilierii primarului Marius Stoica au venit, în speranța că își vor recăpăta puterea majorității. Înainte de a începe ședința, un grup de tineri au încercat să întrebe primarul și consilierii de ce nu au voie și ei să se joace cu rolele sau skate-urile pe străzile sau în parcurile municipiului și, în special, când vor avea un skate-park, așa cum există în toate municipiile civilizate, europene, din România. Primarul Marius Stoica nu a prea avut răspuns la întrebările tinerilor și le-a replicat că doar nu vor să le facă parcul așa peste noapte. Firește, după ce au terminat ce aveau de spus, tinerii au ieșit în holul Primăriei, unde, după un schimb de replici cu primarul, acesta din urmă i-a împins să iese mai repede afară din instituție.
Între timp, pe măsură ce momentul începutului ședinței Consiliului Local se apropia, sala s-a umplut de spectatori puși pe harță. Cu aluri și zâmbete persiflante și superioare, grupul de presiune, care se contura vizibil, a trecut la atac, imediat ce a început ședința. Consilierilor li s-au pus în față procesele verbale de zeci de pagini ale ultimelor trei ședințe, pentru ca aceștia să le citească, să identifice eventualele inadvertențe din conținutul lor și să voteze pentru forma lor definitivă. Cum acest lucru nu se putea face în câteva minute, președintele de ședință, consilierul PNL – Mircea Mihai Brâncoveanu, a cerut o pauză pentru a fi consultate procesele verbale.
O tânără consilieră zâmbește agresorilor
În acest moment, în plină ședință, de pe margine, un individ cunoscut sub numele de Dely Novăcescu, a început să strige: „Luați pauză, da, poate ați obosit!”. În loc să participe la punerea la punct a turbulentului și să îi spună că nu are voie să intervină peste lucrările ședinței, consilierul ALDE Daniela Ciuvercă s-a întors către el și i-a zâmbit complice, ca și cum i-ar fi plăcut la nebunie glumele acestuia. Consilierul Adrian Cican a încercat să îl pună la punct pe Novăcescu, însă acesta a început să strige și mai abitir, proferând amenințări: „Taci din gură că îți iau ochelarii!”. Și președintele de ședință, Mircea Brâncoveanu, a intervenit și l-a rugat pe Dely să se potolească, dar acesta l-a amenințat scurt: „Taci că îți iau și ție ochelarii! Nu aici vă rugați, la mănăstire vă rugați!”. Nemaiputând controla mitocăniile, președintele de ședință a supus la vot luarea unei pauze, pentru a suna la 112 și a cere protecția poliției, pentru desfășurarea în condiții normale a ședinței de Consiliu Local.
Gestul președintelui de ședință a fost împroșcat cu o ploaie de injurii și de mizerii. „Jigodiilor! Ordinarilor!” – a strigat de pe margine, de această dată nu Dely, ci alt înfierbântat. Un echipaj al Poliției Orșova a sosit rapid la fața locului și în acest fel spiritele s-au mai calmat oarecum. Tensiunile din interiorul sălii nu au încetat, însă, până la finalul ședinței, când vacarmul grupului de presiune a devenit unul îngrozitor.
Imediat după ședință, președintele de ședință – Mircea Brâncoveanu a depus o plângere la Poliția Orșova împotriva lui Dely Novăcescu.