Consilieri

Consilierii sunt decişi să ceară calea extraordinară a revizuirii în legătură cu hotărârea Consiliului Local anulată de Tribunalul Mehedinţi şi procedura de revalidare a consilierilor. Viceprimarul Cornel Folescu vine cu această propunere după ce una din hotărârile atacate dispune reluarea…
Consilierii municipali severineni s-au reunit astăzi în şedinţă extrordinară, pentru a pune în aplicare o sentinţă definitivă a Tribunalului Mehedinţi, prin care se cerea reluarea procedurii de validare a membrilor Consiliului Local, ales în data de 5 iunie 2016. Toţi…
Viceprimarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Daniel Cîrjan dezminte toate zvonurile potrivit cărora Consiliul Local Severin ar fi într-o situație critică după ce Curtea de Apel Craiova a menținut decizia dată de Tribunalul Mehedinți privind reluarea procedurii de validare a consilierilor…
Într-un comunicat de presă comun, consilierii PNL și PND de la Orșova cer demisia primarului Marius Stoica, pe motiv că acesta „s-a dovedit incapabil să gestioneze orașul”. Pe fondul unei situații de criză, fără precedent, cu munții de gunoaie în…
Consiliul Local al municipiului Drobeta Turnu Severin funcționează normal, în aceeași structură și componență, după ce s-a descoperit că hotărârea Tribunalului Mehedinți, cea care a pus pe jar municipalitatea, nu era definitivă și nici irevocabilă, ci împotriva ei se poate…

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…