SCANDALUL IA AMPLOARE! Reacții la declarația ministrului Sănătății despre așa-zisa „măsluire” a cifrelor pandemiei

Contrele, pe Facebook, dintre ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu și doamna deputat Violeta Alexandru au stârnit un nou scandal. Mai mulți politicieni cer o anchetă și demisia ministrului. Voiculescu spune că cifrele pandemiei ar fi fost măsluite „ca să dea bine” și asta încă înainte de alegerile din anul precedent. Scena politică s-a înfierbântat, iar reacțiile curg din toate părțile. PSD cere comisie de anchetă, Eugen Tomac cere demisia ministrului, iar președintele Iohannis reacționează dur.

Din Mehedinți, vine o reacție promptă din partea PMP. Președintele PMP Mehedinți, Ramona Cupă, scrie pe contul său de socializare că „în actuala situație gravă, pe fondul accentuării stării de nesiguranță a populației, astfel declarații nu pot fi decât iresponsabile, iar cel care le face trebuie să își dea demisia de urgență sau să vină cu dovezi ale celor afirmate”.

„Nu este nici timpul și nici momentul pentru declarații atât de iresponsabile!”

„România traversează o perioadă dramatică, românii sunt supărați și plictisiți de restricții, pe de o parte, iar pe de altă parte, de incertitudine, nesiguranță și gestionarea defectuoasă a pandemiei, de către guvernanți. În tot acest tablou întunecat, ministrul Sănătății face declarații șocante despre măsluirea datelor privind incidența cazurilor de infectare. Consider că nu este nici timpul și nici momentul pentru declarații atât de iresponsabile, făcute, culmea, de un demnitar al statului român, de la care românii așteaptă corectitudine, sinceritate și o gestionare corectă a pandemiei. Dacă tocmai ministrul Sănătății induce teamă și nesiguranță printre români, atunci mă întreb, la modul cel mai sincer cu putință, încotro ne îndreptăm?”, notează liderul PMP Mehedinți, Ramona Cupă, pe contul său de Facebook.

„Deja se merge mult prea departe!”

„Faptul că un ministru dinamitează din interior stabilitatea propriului Guvern și a coaliției de guvernare, este deja problema lor! Românii au nevoie, însă, de siguranță, certitudine și semnale optimiste, de convingerea că această criză este gestionată cu profesionalism și onestitate. Iar atunci când tocmai un ministru al Sănătății induce populației ideea că datele privind numărul de infectări din România au fost măsluite și că românii au fost informați greșit, cu premeditare, mai ales înainte de alegerile parlamentare, deja se merge mult prea departe. În actuala situație gravă, pe fondul accentuării stării de nesiguranță a populației, astfel declarații nu pot fi decât iresponsabile, iar cel care le face trebuie să își dea demisia de urgență sau să vină cu dovezi ale celor afirmate”, mai spune Ramona Cupă.

Dar dacă are dreptate Voiculescu?

„În celălalt scenariu, în care Vlad Voiculescu ar avea dreptate, iar cifrele pandemiei ar fi fost măsluite, mai ales înainte de alegeri, situația este cu mult mai gravă! Cine și de ce ar fi avut interesul să o facă? Cine și de ce i-ar fi mințit pe români? Și nu în ultimul rând, PMP și-a pus multe întrebări legate de alegerile parlamentare și legate de modul în care a fost împiedicat să intre în Parlament. Să nu uităm nici faptul că prezența scăzută la vot, modul în care a influențat ea configurația politică din Parlament, au avut o legătură directă tocmai cu cifrele incidenței pandemiei!”, mai scrie liderul PMP Mehedinți pe Facebook.

Contextul

Totul a plecat de la următoarea postare a ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, pe Facebook, cu adresă directă către Violeta Alexandru:

„Draga Violeta, avem nevoie sa construim incredere si vom reusi doar daca spunem mereu adevarul. Felul “inovativ” in care a fost calculata incidenta inainte de alegeri mi-a ridicat cateva semne de intrebare: 1) din calcul au fost eliminate cifrele din focare - nicaieri in Europa nu s-a mai procedat asa; 2) din calculul incidentei la 14 zile au fost “pierdute” vreo doua zile. Astea sunt “artificiile” de anul trecut pe care le-am descoperit cu surprindere si mai mult decat atat. Pana sa vorbim despre cum comunicam, ceea ce comunicam ar trebui sa fie cat mai aproape de adevar. Conteaza, mai ales in situatii de genul asta. Altfel de furam singuri caciula mintindu-ne frumos. Banuiesc ca nu stiai despre “inovatiile” de mai sus. Asta poate iti lamureste de ce am spus zilele trecute ca “cifrele sunt altele”.”.

Fostul ministru al Muncii din guvernul Orban, Violeta Alexandru, i-a reproșat lui Vlad Voiculescu, fără a-i da însă numele, modul în care comunică pe tema numărului tot mai mare de infectări din Capitală. Ea spune că declarațiile lui mai degrabă sporesc îngrijorarea decât să ajute. Ministrul Sănătății i-a dat replica într-un comentariu la postarea respectivă. Vlad Voiculescu spune că felul în care a fost calculată rata de incidență în perioada alegerilor parlamentare i-a ridicat semne de întrebare.

Citit 1193 ori Ultima modificare Miercuri, 24 Martie 2021 23:20
Etichetat cu
Romeo Crîșmaru

"A fi politician înseamnă să fii capabil să spui dinainte ce-o să se întâmple mâine, săptămana viitoare, luna viitoare, anul viitor. Iar apoi să poți explica de ce nimic din toate astea nu s-a întâmplat."

- citat de Winston CHURCHILL

Website romeocrismaru.blogspot.ro

Lasă un comentariu

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…